„Jurnalul Diasporei” a fost lansat, în 18 martie, de Newsweek România, pe site-ul www.newsweek.ro, pentru a avea o radiografie mai amplă a situației din lume în privința crizei declanșate de COVID-19. Până joi, 19 martie, după-amiaza, conform statisticilor oficiale, Marea Britanie a declarat 2.692 de pacienți diagnosticați cu coronavirus, 65 de pacienți vindecați și 137 de decese.
„Oricât de diferit ar fi sistemul, există o infrastructură
care depășește cu mult ce am văzut în alte părți ”
„Călătoresc mult pentru serviciu. De când m-am mutat în Marea Britanie, am avantajul de a compara nu numai România cu ce e aici dar și țările unde am petrecut destul de mult timp cum ar fi Franța, Italia, Danemarca și nu numai. Am obiceiul să-mi verific sentimentele, să-mi dau timp să înțeleg cum reactionez în anumite situații și să văd dacă pot învăța sau ameliora anumite lucruri sau, dacă sunt bune, să le confirm și să le reafirm pentru mine însămi. E un obicei pe care l-am cultivat în mod activ de când am plecat prima dată de acasă la 12 ani și jumătate. Și, care m-a servit foarte bine în contextul înstrăinării, al depărtării, al diferențelor enorme culturale și de mentalitate, al singurătății.
Continuă să mă intrige discrepanțele: nevoia unora de a confirma anumite reacții viscerale ca fiind normale și nevoia altora de a menține, cel puțin în aparență, calmul. Latinii și anglosaxonii. Și, poate exagerat vorbind, mă face să mă gândesc la doua imagini: un grup de vrăbii și un grup de rațe. Dincolo de felul în care le percepem sau faptul că sunt folositoare într-o gospodărie sau nu, primul grup, cu mișcări rapide, vorbărețe, aparent dezorganizate.
Al doilea, mai mult tăcut, aparent timid și distant. De fapt ambele grupuri au aceleași scopuri: supraviețuire și propagare. Doar că pe unele le auzi mai mult și e posibil să îți fure covrigul din mână sau slănina după balcon (vă povestesc asta poate altădată), pe când al doilea grup pare independent și autosuficient. Sunt sigură că pentru vrăbii, stilul rațelor e complet străin și de neînțeles. La fel cum și reciproca e valabilă.
Într-un fel, e ceea ce remarc după aproape doua luni de discuții pe subiectul COVID-19. Fiecare țară a luat măsurile care i s-au părut cele mai naturale. Unele țări au facut-o mai bine, altele mai neîndemânatic. Dar majoritatea au ales „măsurile” care au considerat că vin bine poporului pe care îl reprezintă cu mijloacele de care dispun în contextul dat.
În ceea ce privește Marea Britanie, dincolo de glumele pe care le putem face în ceea ce privește vechile rivalități și diferențe franco-germano-italiano-americano-ruso-britanice (vezi profilele satirice construite după al doilea război mondial), pentru mine, există o continuitate în acțiune care se demonstrează zilnic.
Britanicii vorbesc foarte activ despre statul lor, calificându-l drept „nanny state” (statul bona - atent să nu se sperie copilul, dar și sigură că nu copilul știe ce e mai bun pentru el) și asta se vede în absolut tot - de la comunicare la planificarea sistemelor de urgență până în cel mai mic detaliu dar și în lipsa de empatie (o bonă, nu este o mamă și nici o bunică. Te învelește dar nu te ia in brate).
Dacă pentru cei din țările latine, în special, măsurile luate de britanici la început au părut nebunie curată, aici, majoritatea le înțelege ca fiind o etapă normală în accelerarea planului de acțiune. E mult mai simplu să nu impui, ci să creezi contextul în care fiecare să se simtă liber să facă alegerea potrivită. Și, atunci când guvernul nu reacționează cu viteza dorită, sau se creează impresia că nu s-a gândit la tot ce trebuia să se gândească, societatea începe să se folosească de parghii simple (petițiile guvernamentale) pentru a pune pe masă subiecte care o dor, care i se par importante. Și guvernul răspunde.
Nu spun că lucrurile sunt perfecte aici. Departe de mine. E imposibil ca cineva să afirme acest lucru despre un sistem, oricare ar fi el. Sunt sigură ca odată ce criza va trece, vom ajunge sa discutam si ce a mers bine și ce nu a mers bine. Dar pot spune că, pentru moment cel puțin, mă simt în largul meu cu ceea ce văd, din punct de vedere practic, în jurul meu la nivel local și, pană la un punct, la nivel național. Un lucru pe care încerc să-l spun și celorlalți.
Situația diferă foarte mult în funcție de locul în care ne aflăm în Marea Britanie. Una este să fii în Londra și alta e să fii într-un sătuc în Yorkshire sau izolat undeva pe coasta scoțiană. Sistemele medicale nu sunt organizate în același mod în Țara Galilor, Irlanda de Nord, Scoția și Anglia și există diferențe foarte mari între sudul Angliei, mijloc și nord. Totul ține de numărul de persoane pe metru pătrat și cât de bine s-au adaptat structurile locale la creșterea economică, de populație, tehnologică, etc.
Metroul din Londra o fi fost el dat în funcțiune (pe anumite tronsoane) în 1863, dar populația a crescut de la 2 milioane la peste 6,5 milioane și astăzi se apropie de 9 milioane, fără să punem la socoteală numărul de persoane care tranzitează zilnic pentru serviciu și turistii.
În general, singurul fir continuu este sfatul medicului pentru 95% din afecțiunile cu care te prezinți la control: ia paracetamol. Ceea ce, în contextul actual, pică binișor. În sensul că nu diferă de normalitate și cumva, ajută, pe cei care sunt obișnuiți cu sistemul, să continue, să se liniștească, să se poziționeze.
Din păcate, paracetamolul începe să fie de negăsit, dar sunt asigurări că e vorba doar de o creștere în cerere și că lucrurile vor intra în normal cât de curând prin introducerea raționalizării - putem cumpăra o cutie de căciula, nu mai mult și pentru bătrâni se organizează ore de acces la farmacii și supermarketuri de dimineață, preferențial.
Schimbarea cea mai puternică este în faptul că toate companiile care pot urmează să lucreze de acasă pentru o perioadă nedeterminată. Și impactul asupra educației și a studenților, mai ales cei care au examene importante în câteva luni, și impactul asupra viitorului lor. Și impactul asupra serviciilor de urgență care, chiar dacă au trecut prin crize mari din 9/11 până astăzi (vorbind din punct de vedere al terorismului intern, internațional dar și din punct de vedere medical), par să treacă astăzi cel mai mare examen.
Dar chiar și aici trebuie înțeles contextul. Față de România sau chiar Franța și Italia, Marea Britanie este organizată cu totul altfel. Plătim majoritatea facturilor online, prin transfer bancar, fără urmă de hartie. Majoritatea cumparaturilor se fac online, cu o rețea de infrastructură destul de bine dezvoltată (personal, în 15 ani, am avut maximum două incidente de cumpărături online care nu au ajuns sau au ajuns cu întârziere).
Programările la doctor sau pentru analize se fac online, medicii de familie te țin la curent prin intermediul SMS, odată intrat într-o categorie de vârstă sau de simptome, se declanșează anumite măsuri (de exemplu, pentru cei în vârstă primesc teste pentru cancerul de colon, super simplificat, acasă, fără a fi nevoie să meargă la spital sau pentru fete și femei de la o anumita vârsta, se primesc cereri de verificare împotriva cancerului cervical sau de sân - deși acolo este nevoie de un control fizic).
Ce vreau să spun este că, oricât de diferit ar fi sistemul (și, poate în urmă față de sistemul francez pe care îl consider superior în anumite puncte), există o infrastructura, o organizare care depășește cu mult ce am văzut în alte părți și… care ia în calcul tot de la partea strict medicala la partea de „well being” (dieta, aparență, mental). La nivel local, fiecare comunitate are cel puțin un grup activ de suport, de întrajutorare, constituit din cetățeni simpli. Din păcate, resursele sunt limitate și au fost limitate din ce în ce mai mult în ultimii 10 ani. Nu numai în sănătate, dar și pentru serviciile de ambulanță, poliție, pompieri. Oamenii s-au adaptat.
Lăsând la o parte măsurile politice pe care nu e cazul să le discutăm acum, logic vorbind, nici un sistem din lume nu este pregătit pentru o pandemie. Dar… există exemple destul de bune de lecții învățate și aplicate în țări, ca Singapore de exemplu, și nu numai.
Marea Britanie este, din punctul meu de vedere, undeva în partea de sus dacă ar fi să comparăm cât de bine s-au învățat lecțiile ultimelor epidemii și cât de bine s-au aplicat concluziile (pentru cei care doresc să verifice, sugerez să citiți rapoartele începând cu 1918 și până în zilele noastre de la gripa spaniolă, organizarea în cele două răboaie mondiale și după, epidemia de SARS, criza financiara din 2008, etc).
Sigur că se poate face mai bine (poate chiar mult mai bine și poate mult mai repede). Dar același lucru îl putem spune și despre alte țări. Nu trebuie neglijat nici faptul că această pandemie vine pe fondul Brexitului. O perioadă de nesiguranță și instabilitate acută care durează în Marea Britanie deja de trei ani de zile, timp în care cel puțin jumătate din populatie au început să se pregătească pentru “lipsuri” și o eventuală criză financiară. Nu, nu înseamnă că suntem gata de orice, înseamnă doar că există deja o adaptare mentală cum că ce vine constituie o schimbare majoră.
În concluzie, cred că e important să ne concentrăm pentru moment pe ceea ce este util. Asigurarea serviciilor de bază. Înlăturarea „zgomotului” din imaginea care se formează în fața noastră. După aceea, putem să ne apucăm și de înfrumusețare. Și asta nu înseamna că unii sunt mai panicați decât alții. Totul e noțiune de aparență. Rața aceea pare că plutește fără efort pe apă dar puțini sunt cei care văd cât de mult dă din picioare ca să avanseze… Și cum spune Dame Judi Dench: continuăm să râdem. E tot ceea ce putem face.
Sorina Stallard - 19 martie 2020, Birminghamm, Marea Britanie”
CITEȘTE ȘI:
Criza COVID-19, „Jurnalul Diasporei”. Nicoleta Beraru: „Belgia se îndreaptă spre lockdown”
Româncă din diaspora, despre Suedia și COVID-19: „Autoritățile ne vor considera pe toți infectați”
Criza COVID-19. Româncă din UK: Autoritățile ne-au spus că nu e vorba de un sprint, ci de un maraton
Criza COVID-19. Româncă din Franța: Am două firme mici și mi-au fost închise acum de statul francez
Criza COVID-19. Român din Elveția: Așa mobilizare a Armatei nu a fost de la al Doilea Război Mondial
Roxana Macovei, cadru sanitar în Milano: Italia a fost luată prin surprindere, a subevaluat virusul
______________________________________
Newsweek România publică o serie de relatări ale românilor din diaspora despre criza produsă de pandemia de coronavirus. La invitația redacției, români din mai multe colțuri ale lumii au povestit situația din țările în care locuiesc și problemele cu care se confruntă.
Serialul „Jurnalul Diasporei” va cuprinde mărturii atât despre experiențele personale ale autorilor, cum le-a fost afectată direct viața în aceste zile de alertă mondială în privința sănătății publice, precum și cum se raportează autortățile și populația la criza provocată de COVID-19, în statele în care ei locuiesc.
Newsweek România îi invită pe toți românii plecați peste hotare să scrie în acest „Jurnal al Diasporei”. Așteptăm mesajele voastre pe adresa de e-mail redactia@newsweek.ro, pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/newsweekromania/ sau în comentarii la articolele publicate în cadrul acestui serial.
