marți 14 octombrie
EUR 5.0903 USD 4.3905
Abonează-te
Newsweek România

Rectificarea bugetară lasă 100.000 de elevi fără masă caldă

Data publicării: 22.11.2018 • 15:34 Data actualizării: 22.11.2018 • 18:13
Foto Antena 1
Foto Antena 1

Ministerul Educației Naționale pierde 198 de milioane de lei în urma rectificării bugetare, potrivit documentului publicat miercuri seara de către Ministerul Finanțelor. Banii ar fi, conform justificării din nota de fundamentare, sume „necheltuite”.

Banii ar fi ajuns pentru extinderea de cinci ori a programului „Masa caldă în școli”, program care este implementat în continuare în doar 50 de școli (23.455 de elevi), pentru al treilea an la rând, fiind tot program pilot.

Citește și: Au luat laptele și cornul de la peste 414.000 de copii

Fondurile anuale alocate, potrivit notei de fundamentare a proiectului, sunt de circa 38 de milioane de lei. Cei 198 de milioane tăiați la rectificare ar fi însemnat continuarea programului pentru peste 100 de mii de copii.

În țara care are una dintre cele mai mari rate al abandonului școlar din UE, programul „Masa caldă în școli” are un impact direct asupra frecventării cursurilor de către elevi – în școlile participante, rata abandonului s-a redus de la 6,1, la 1,3%.
Citește și: Liderii PSD dau vina pe Dăncilă după ce au luat cornul și laptele de la gura a 36.000 de copii
Programul „Masa caldă în școli” a început cu o întârziere de două luni și jumătate din cauza faptului că Guvernul a aprobat legislația abia luna aceasta. Atât acest program, cât și „Cornul, laptele și fructe în școli” sunt programe cu finanțare externă nerambursabilă (din fonduri europene).
Chiar și fără această rectificare, România are oricum cea mai mică alocare de fonduri bugetare (2,8% din PIB) pentru Educație, din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră