Procurorul propus la şefia DNA: Sesizările au scăzut cu 60%

DE Adelina Sahlean | 11.02.2020 - 16:00

Crin Bologa, propus pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție, a declarat marți, la audierile de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ​că sesizările de la cetăţeni şi de la instituţii ale statului către DNA au scăzut cu 60%.

SHARE

Bologa a spus în fața Secției pentru procurori din CSM că în 2015, de exemplu, cu fost 3.300 de sesizări la DNA din partea cetăţenilor şi din partea celorlalte instituţii ale statului, iar în anul 2018 au fost 1.515 sesizări.

"S-a redus cu peste 60% numărul de sesizări, atât de la cetăţeni, cât şi de la alte instituţii ale statului. Ca şi cauze, am constatat scăderea încrederii cetăţenilor în activitatea DNA ca urmare a scandalurilor în care a fost implicată în ultima perioadă, cu expunere masivă în mass-media şi nu întotdeauna cu respectarea adevărului. De asemenea, o altă cauză este nerespectarea legii de către instituţii ale statului cu atribuţii de control, care au constatat fapte de competenţa DNA, dar nu au făcut sesizări către DNA. A scăzut masiv şi numărul sesizărilor de la serviciile cu atribuţii în culegere de informaţii, după decizia Curţii Constituţionale", a susţinut Bologa, potrivit Agerpres.

În opinia sa, DNA nu mai este o instituţie "atrăgătoare" pentru procurori, având în vedere atacurile "denigratoare" la adresa acestora apărute în spaţiul public.

"O disfuncţionalitate pe care am constatat-o se referă la neocuparea unor posturi de execuţie în DNA. De ce nu mai este atractivă Direcţia Naţională Anticorupţie? Atacurile personale asupra procurorilor şi a familiilor acestora şi expunerea publică cu multe informaţii denigratoare, unele neadevărate, începerea unor acţiuni disciplinare ca urmare a unor plângeri ale persoanelor cercetate, dar şi atacurile asupra instituţiei au făcut ca mulţi procurori să nu îşi mai dorească să aplice pentru a ajunge la DNA", a afirmat Crin Nicu Bologa.

Întrebat cum consideră vechimea de 10 ani pentru a putea ocupa o funcţie în DNA, el a răspuns: "În acest moment în care 25% din funcţii sunt neocupate (...), în care încă mai sunt dosare foarte vechi în lucru, mi se pare prea mare. Sigur că un procuror tânăr poate fi un bun profesionist, poate fi împins de la spate de mai mare avânt, de mai mare energie în instrumentarea cauzelor şi atunci depinde de cei care fac selecţia de personal. Eu cred că este prea mare cea de 10 ani, cred că ar fi în regulă o vechime mai mică, dar fără a se ţine cont de perioada de la Institutul Naţional al Magistraturii".

Crin Nicu Bologa, propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a susţinut, marţi, interviul la CSM. Consiliul Superior al Magistraturii urmează să emită un aviz consultativ.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te