Președintele Iohannis a ajuns la Palatul Victoria pentru ședința de Guvern

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 20.12.2018 - 18:09
Klaus Iohannis stă în coasta guvernului Dăncilă. Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Klaus Iohannis stă în coasta guvernului Dăncilă. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis participă, joi, la ședința de Guvern, la Palatul Victoria. Şeful statului a anunţat că va participa la toate ședințele de Guvern după ce PSD şi-a făcut clară intenţia ca Guvernul să dea cât mai repede o Ordonanţă pe amnistie şi graţiere.

SHARE

UPDATE: „Există întrebări, discuții și vreau să le lămurim înainte să procedăm la ședința propriu zisă. Participarea mea la ședința are loc în virtutea atribuțiilor conferite de Constituție, mai exact e vorba de atribuțiile din articolele 80, 86 și 87, coroborate. Aceste chestiuni s-au mai discutat, fiidncă au mai fost etape când nu s-a știut foarte clar dacă poate să participe președintele. Există o clarificare, o decizie a CCR din 2007 pe acestă speță care se referă la articolele citate din Constituție, care spune foarte clar că președintele poate participa oricând la orice ședință”, a declarat Klaus Iohannis la ședința de guvern.

Președintele a menționat că vrea o colaborare obligatorie cu guvernul, având în vedere preluarea președinției UE. „Mâine vom prelua în mod simbolic de la cancelarul Austriei președinția Consiliului UE. Dl canclear va fi mâine în vizită în România. Avem multe divergențe în multe domenii, dar într-o chestiune de mare interes național nu putem să ne permitem să nu colaborăm. Așadar, cititți participarea mea în cheia colaborării obligatorii
Pentru România, nici o altă variantă nu e bună. Se aștaptă de la noi poziții clare, corecte, transparente și în nici un caz nu se așteaptă o divergență între noi”, a menționat șeful statului.

__________________________________________

Iohannis a criticat dur şi o posibilă Ordonanţă de introducere a unot taxe şi impozite, şi a cerut Guvernului să renunţe la acest plan.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că, în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis va veni al şedinţele de Guvern, va proceda conform Constituţiei, respectiv va aborda cu şeful statului acele proiecte „care sunt de ordine publică, de apărare şi de politică externă”.

„Am văzut declaraţiile domnului preşedinte la televizor, nu am fost contactată de domnul preşedinte sau de la cabinetul domnului preşedinte să văd dacă va fi prezent sau nu va fi prezent. Dacă domnul preşedinte va veni, vom face exact ceea ce scrie în Constituţia României – vom discuta în prezenţa dumnealui articolele care sunt de ordine publică, de apărare şi de politică externă, rămânând ca apoi Guvernul să discute de ceea ce revine în atribuţiile Guvernului”, a declarat Dăncilă la Parlament.

De asemenea, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, la Parlament, că este posibil ca Ordonanţa de urgenţă propusă de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, privind măsurile fiscale să intre pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de Guvern, unde este aşteptat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele spune că Guvernul este obligat, prin Constituţie, să îi trimită ordinea de zi a şedinţelor de Guvern şi a cerut respectarea principiului transparenţei actului decizional.

„Legislaţia în vigoare, şi sunt mai multe acte normative care statuează clar, fără echivoc, că este nevoie de transparenţă în actul decizional, deci lucrurile trebuie publicate nu cu 24 de ore înainte, cum se spune acolo, ci cu mult înainte, pentru a fi luat act de ele. Există însă – şi aici este o problemă – acea agendă ocultă a guvernului, ei spun ordinea de zi suplimentară, care este foarte discutabilă. Acea agendă, cu siguranţă, nu respectă rigorile legii, fiindcă nu poţi să vii în şedinţa de guvern cu un act care nu a fost supus în niciun fel dezbaterii, deci într-o procedură total netransparentă.”, a mai spus Klaus Iohannis, marţi.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te