Prefectura Dâmbovița acuză DSP că i-a transmis date eronate pe baza cărora a impus restricții

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 27.10.2020 - 12:49
Prefectura Dâmbovița/ FOTO: cetățeanul.net

Prefectura Dâmbovița acuză Direcția de Sănătate Publică de furnizarea de date eronate privind incidența cazurilor de COVID-19 într-o localitate, iar în baza acestora Comitetul pentru Situații de Urgență a impus o serie de restricții în comună, pe care acum le ridică.

SHARE

 „Erori de genul celor înregistrate în comunicarea de ieri sunt de neînțeles și inacceptabile”, spun reprezentanții Prefecturii.

Prefectura Dâmbovița spune, într-un comunicat de presă transmis marță, că în urmă cu o zi, în baza datelor eronate furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat o decizie prin care se constata o rată cumulată a incidenței cazurilor în comuna Vârfuri de 2,72/1.000 locuitori, astfel că au fost impuse mai multe măsuri, inclusisv purtarea măștii și în spațiile deschise.

"Întrucât până în acest moment, nu a apărut în spațiul public nicio comunicare oficială din partea D.S.P. Dâmbovița prin care această instituție să-și asume eroarea impardonabilă, informăm opinia publică că această eroare a existat, că în raportarea centralizată a D.S.P. Dâmbovița din data de 26.10.2020 cazurile active aferente localității Vișinești au fost raportate localității Vârfuri, iar în fapt pe raza localității Vârfuri nu este înregistrat niciun caz activ de COVID-19.

Atât Instituția Prefectului – județul Dâmbovița, cât și C.J.S.U. Dâmbovița sunt instituții care, în gestionarea măsurilor de creștere a capacității de răspuns împotriva pandemiei de COVID-19, își bazează deciziile pe datele furnizate de către D.S.P. Dâmbovița, iar erori de genul celor înregistrate în comunicarea de ieri sunt de neînțeles și inacceptabile", a transmis Prefectura.

Reprezentanții instituției mai spun că marți Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița va revoca decizia prin care au fost introduse restricții în localitatea Vârfuri.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te