Prefectul de Arad: Guvernul Dăncilă, unul dintre cele mai performante de după 1990

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 15.11.2019 - 12:32
Sursa foto: Prefectura județului Arad
Sursa foto: Prefectura județului Arad

Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne încetarea detaşării în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în prima şedinţă a Executivului, arătând că misiunea sa încetează odată cu adoptarea moţiunii de cenzură.

SHARE

Florentina Horgea a intrat în concediu medical chiar înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, iar acum spune că lasă „nava pe mâini bune” și că este mândră că a reprezentat Guvernul Dăncilă, „unul dintre cele mai performante guverne de după 1990”.

„Odată cu adoptarea moţiunii de cenzură, consider că misiunea mea se încheie aici. Sunt un om de onoare, un om de echipă şi niciodată nu mă voi agăţa de o funcţie sau alta, aşa cum vedem de multe ori că se întâmplă în România. Fac parte din echipa Guvernului Dăncilă, astfel că am ales să plec împreună cu această echipă. Am solicitat ministrului Afacerilor Interne ca în prima şedinţă de Guvern să fie promovat un proiect de hotărâre privind încetarea detaşării mele în funcţia de prefect al judeţului Arad”, a arătat prefectul, potrivit Agerpres.

Florentina Horgea a afirmat că, înainte de a face solicitarea către minister, s-a asigurat că Prefectura Arad „este pregătită din toate punctele de vedere, astfel încât activitatea zilnică, dar mai ales turul doi al alegerilor prezidenţiale, să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”.

Ea a mai arătat că este „mândră” că a putut să reprezinte guvernul condus de Viorica Dăncilă, „unul dintre cele mai performante guverne de după 1990”.

În 7 noiembrie, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, în urma unei videoconferinţe cu prefecţii, că în judeţul Arad se va înfiinţa un post de subprefect, în contextul în care atât prefectul, cât şi actualul subprefect sunt în concediu medical.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te