Polonia şi Ungaria au susţinut joi că Uniunea Europeană nu poate condiţiona accesul la fondurile europene de respectarea statului de drept cu excepţia cazului în care este amendat tratatul fondator al UE.
''Avem dubii concrete legate de o reglementare specifică, situaţia este extraordinară şi noi cerem ca veto-ul nostru să fie tratat în mod serios. Aşteptăm un răspuns la asta şi căutarea în continuare a unui compromis'', a subliniat Rau.
Şeful diplomaţiei poloneze a spus că dubiile Varşoviei şi Budapestei nu sunt înlăturate de propunerea şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Polonia şi Ungaria să solicite opinia Curţii de Justiţie a UE cu privire la legătura dintre accesul la fondurile europene şi respectarea statului de drept.
În cadrul unui vot preliminar la reuniunea de săptămâna trecută a reprezentanţilor permanenţi ai statelor UE, Polonia şi Ungaria şi-au pus în aplicare ameninţarea că vor bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul de redresare 'Next Generation' (de 750 de miliarde de euro), dacă va fi adoptat acordul convenit la începutul lunii între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE privind introducerea criteriului condiţionalităţii.
Acest acord prevede că, la propunerea Comisiei Europene şi cu aprobarea unei majorităţi calificate a statelor membre, vor putea fi suspendate fondurile europene în cazul statelor membre acuzate că încalcă statul de drept (independenţa justiţiei, libertatea presei, drepturile fundamentale etc), mecanism considerat de guvernele polonez şi ungar un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.
Întrucât Ungaria şi Polonia nu puteau opri singure acest mecanism de condiţionalitate a accesării fondurilor europene, adoptat la acea reuniune prin majoritate calificată, rezervele exprimate de aceste ţări au împiedicat adoptarea acordului asupra cadrului financiar plurianual şi a deciziei privind resursele proprii, care necesită unanimitate, potrivit Agerpres.