Polițistul-sindicalist arestat pentru că a bătut doi tineri, afiliat la BNS-ul lui Dumitru Costin

DE Mircea Marian | Actualizat: 06.03.2021 - 22:58

Polițistul-sindicalist arestat vineri pentru că a bătut cu sadism doi tineri bucureșteni conduce un sindicat afiliat la Blocul Național Sindical al lui Dumitru Costin. Acum o zi, liderul sindical BNS se plângea că premierul Florin Cîțu ar fi asimilat mișcarea sindicală cu hoția.

SHARE

“Este pentru prima oară în treizeci de ani când un lider politic aşa cum este domnul Cîţu a transformat întreaga mişcare sindicală într-o adunătură de hoţi pentru că afirmaţii de genul «luaţi banii oamenilor fără acordul lor» înseamnă hoţie, furt”, declara, la 4 martie, Dumitru Costin. 

El a reacționat astfel la intenția Guvernului de a elimina cotizarea automată lunară la sindicat în cazul angajaților de la stat care s-au înscris într-o organizație sindicală.

Polițistul-sindicalist arestat, afiliat la BNS

Newsweek România a arătat că unul din polițiști arestați după ce au bătut cu brutalitate doi tineri - iar pe unul dintre ei au urinat - este  Viorel Constantin Șeicaru.

Potrivit datelor de pe site-ul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), Șeicaru este prim-vicepreședinte al aceste structuri. La rândul său, sindicatul este afilia la Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, care face parte din Blocul Național Sindical. 

Pe site-ul SNAP este lăudată una dintre polițistele care au participat la răpirea și brutalizarea celor doi tineri, polițistele, de 22 și 23 de ani, fiind puse sub control judiciar.

Polițista Irina Gogoașe (foto) circula cu autobuzul 116 când a observat o persoană dată în căutare pentru ultraj, relatează SNAP, pe site-ul sindicatului. L-a urmărit pe suspect, a chemat ajutoare, iar acesta a fost reținut. “Are toată aprecierea colegilor din Poliția Capitalei și poate fi numită polițistul zilei“, concluzionează SNAP. 

 

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.