Chiar în aceste momente, colegii mei din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 București-Constanța fac verificări pentru depistarea persoanelor, pentru că o parte din ele au fost identificate, se știe identitatea acestora și domiciliul și se fac verificări pentru depistarea lor și pentru luarea măsurilor legale.
„În acest caz, pentru fapta pe care au comis-o, vor fi sancționați și contravențional, însă li se vor reține și permisele de conducere pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat într-o intervenție telefonică la Antena 3 Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.
Citește și: Elev de 8,59 la clasă, nota 2 la examenul de Evaluare. Diferențe și de 5 puncte în toate județele
Georgian Drăgan a fost întrebat dacă există sisteme de monitorizare pe autostrada A2 sau au făcut acele verificări în baza filmulețelor realizate de șoferii participanți la trafic, iar acesta a răspuns:
„Pe autostradă sunt și camere ale administratorului drumului, care pot fi folosite la nevoie, însă, în situația de față, vorbim de aceste imagini ale mai multor participanți la traficul rutier, care au fost vizionate de colegii mei și au fost identificate autoturismele respective și conducătorii acestora și vor fi luate măsurile legale în acest caz”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române.
Citește și: Mihai Gâdea, patriot și mândru că e român, își dă fata, Maisha Karina, la o facultate din Olanda