Poliția face razii în sudul litoralului, Vama Veche-2MAi. A încasat peste 22.000 lei din amenzi

DE Elena Andrei | Actualizat: 10.08.2025 - 18:11
Poliția face razii în sudul litoralului. A încasat peste 22.000 lei din amenzi - Foto: IPJ Constanța (imagine cu rol ilustrativ)
Poliția face razii în sudul litoralului. A încasat peste 22.000 lei din amenzi - Foto: IPJ Constanța (imagine cu rol ilustrativ)

Poliţiştii au făcut razii în sudul litoralului. Au fost verificate maşini şi persoane în Vama Veche, Costineşti şi Mangalia și s-au dat zeci de amenzi în valoare de 22.000 de lei.

SHARE

La data de 10 august, în intervalul orar 2.00-6.00, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Vama Veche-2 Mai au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor comise cu violenţă din segmentul strada.

Acțiunea a avut ca scop și prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi a substanţelor psihoactive. 

Au fost legitimate în jur de 100 de persoane şi au fost controlate peste 40 de autoturisme, a transmis, duminică, IPJ Constanţa.

Litoralul, verificat de poliție pentru a preveni faptele cu violență, consumul de alcool și droguri

Sursa citată a precizat că au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 6.200 de lei și a fost retras un certificat de înmatriculare.

În acelaşi interval orar, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Costineşti au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de furt, precum şi pentru prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi substanţe psihoactive.

În urma activităţilor, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 de lei.

Sâmbătă, poliţişti au făcut o razie de amploare în Mangalia, „pe linia menţinerii unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive şi a consumului de băuturi alcoolice şi substanţe psihoactive”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te