Un suveranist, care pregătea un război terorist pentru instaurarea dictaturii în România, arestat în Germania
Un așa-zis "suveranist" român, orbit de propaganda rusească, a fost arestat în Germania, fiind suspectat că a încercat să înființeze o organizație teroristă de extremă dreapta cu scopul de a destabiliza România și de a instaura un regim inspirat de ideologia național-socialistă.
Autoritățile germane au arestat marți un cetățean român suspectat că a încercat să creeze o organizație teroristă de extremă dreapta, care ar fi urmărit declanșarea unui „război terorist” în România, prăbușirea ordinii constituționale și instaurarea unui regim inspirat de modelul național-socialist, adică un regim nazist.
Un „suveranist", care pregătea un „război terorist" pentru instaurarea dictaturii în România, arestat
Potrivit unui comunicat al Parchetului Federal din Germania, citat de agenția EFE, suspectul, identificat drept Nichita P., a fost reținut în regiunea Enz, din landul Baden-Württemberg, în urma unei operațiuni desfășurate de polițiști din Baden-Württemberg și Renania-Palatinat, scrie
Procurorii germani îl investighează pentru tentativă de constituire și conducere a unei organizații teroriste străine, precum și pentru pregătirea unui act grav de violență care ar fi pus în pericol securitatea statului.
Citește și: Propaganda rusească Ro-Exit, alimentată de Călin Georgescu, ia avânt. Criza politică crește extremismul
Procurorii susțin că organizația ar fi recrutat tineri români prin aplicații de mesagerie
Potrivit anchetatorilor, Nichita P., care avea între 18 și 20 de ani la momentul presupuselor fapte, ar fi început încă din primele luni ale anului 2023 demersurile pentru înființarea unei organizații de extremă dreapta. Cel mai probabil, acesta a fost atras de propaganda extremistă alimentată constant de prorusul Călin Georgescu - care avea fix același discurs și plan pentru România (este cercetat într-un dosar penal pentru complicitate la tentativă de lovitură de stat alături de gașca de mercenari ai lui Horațiu Potra n.red).
Conform rechizitoriului, acesta administra două canale pe o platformă de mesagerie utilizată în Germania, adresate în principal tinerilor români, prin intermediul cărora ar fi încercat să recruteze membri și să promoveze ideologia organizației.
Citește și: Planul anarhiei lui Georgescu, condus de Sechila și Potra: RO-Exit și judecătorii, împușcați în cap
Procurorii susțin că, prin mesajele publicate, suspectul i-ar fi îndemnat pe urmăritori să comită infracțiuni, inclusiv realizarea de graffiti cu simboluri de extremă dreapta, incendierea unor clădiri folosite de migranți sau de membri ai comunității LGBTQ+, precum și alte acte de violență motivate ideologic.
Anchetatorii mai afirmă că pe aceleași canale ar fi fost distribuite instrucțiuni privind fabricarea unor substanțe toxice și explozibili, precum și informații pentru construirea de cocktailuri Molotov și dispozitive explozive improvizate.
Un judecător federal urmează să decidă asupra arestării preventive
Potrivit agenției dpa, suspectul urma să fie prezentat marți în fața unui judecător de instrucție al Curții Federale de Justiție din Karlsruhe, care va decide dacă acesta va fi plasat în arest preventiv pe durata anchetei.
Investigația este coordonată de Parchetul Federal german, instituție competentă în cauzele privind terorismul și infracțiunile împotriva securității statului.
Citește și: Călin Georgescu vrea izolaționalismul economic pe modelul Ceaușescu. Străinii, dați afară din țară
Autoritățile germane nu au anunțat, până în acest moment, dacă în dosar mai sunt cercetate și alte persoane.