Plaja sălbatică de la Corbu se transformă în proiect imobiliar de lux

DE Edi Neagu | 28.01.2022 - 10:22
Lucrările de construcție au început în această iarnă. FOTO: Captură video

Legea interzice ridicarea de construcții în zona costieră Corbu, care face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării.

SHARE

Considerată una dintre cele mai frumoase plaje sălbatice din Europa, plaja de la Corbu a intrat în vizorul dezvoltatorilor imobiliari, relatează ProTV.

Langă nisip, în zona rezervației biosferei Deltei Dunării, au început să se înalțe, de curând, mai multe vile. Construcțiile aparțin aceluiași investitor care a luat aviz de construire de la mai multe insitituții, printre care și Primăria din Corbu, al cărui viceprimar a spus că știe că în Sit Natura 2000 nu sunt permise construcțiile.

Un colț de rai cu nisip fin, ape limpezi și o liniște întreruptă doar de zgomotul valurilor, plaja din Corbu își trăiește ultimele momente de sălbăticie. În buza marii, muncitori aduși, unii din Turcia, ridică un complex turistic de lux, cu 18 imobile mari.

Muncitori: „Construim vile de vacanță. La vară, aici, turiștii se vor relaxa foarte bine.”

Zona costieră Corbu face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și are statut de „Sit Natura 2000″. Legea spune că, în aceste locuri protejate, construcțiile care afectează habitatul nu sunt permise și totuși investitorul, spun cei de la primăria din localitate, a obținut avizele.

Citește și: Fiecare indiciu” arată că Putin plănuiește invazia Ucrainei la mijlocul lunii februarie

Reporter: Aici se poate construi? Eu știu că nu se poate.

Vasile Halici, viceprimar Corbu: „Așa știu eu, dar s-au dat avize. Dacă noi nu eliberăm această autorizație de construcție, putea să ne acuze de abuz în serviciu.”

Vasile Halici este viceprimar în Corbu de doi ani. Aruncă responsabilitatea pentru începerea șantierului asupra vechii conducerii a primăriei și Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Citește și: Atenție, șoferi! Codul Rutier, moficat: permis suspendat până la 4 luni și amenzi până la 2.900 lei

Vasile Halici, viceprimar Corbu: „Această investiție s-a dezvoltat pe proprietate privată care, într-adevăr, e la graniță cu plaja care este a ARBDD-ului. Nu ne convine, bineînțeles că nu, că plaja are locul ei, dar dacă s-au dat avizile respective.”

Atena Groza, guvernator ARBDD: „Acordul de mediu și avizul de mediu au fost eliberate de APM Constanța. Nu toată suprafața care se construiește este a rezervației Delta Dunării. ARBDD a dat în anul 2020 avizul pentru partea de teritoriu care se suprapune cu proiectul.”

Camelia Costache, director al APM Constanța: „Acest proiect a parcurs toată procedura de evaluare a impactului, a fost emis și avizul custodelui adică agenția națională de arii natural protejate și s-a decis că acest impact este minim. Atunci s-a luat decizia de emitere a actului.”

Investitorul care ridică imobilele pe plaja de la Corbu nu a dorit să explice într-un interviu pașii urmați pentru începerea șantierului. Despre proiect a fost întrebat și ministrul Mediului Tanczos Barna. Acesta a spus că nu este documentat și nu vrea să vorbească.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te