Aş fi vrut de mărţişor să găsesc măcar o justificare plauzibilă ca să spun ceva de bine despre executivul României. N-am găsit. În schimb, trecând în revistă măsurile economice ale cleptocraţiei dragniote adoptate la îndemnurile unui ins condamnat provizoriu la opt ani de închisoare cu executare, avem toate motivele să ne-alarmăm. Chiar dacă nu suntem experţi.
Reiese că, în timp ce a desfiinţat independenţa justiţiei, politizând-o până la extincţia statului de drept, puterea PSD-istă susţinută de ALDE şi UDMR a pus şi bazele unui viitor dezastru economic de tip venezuelean. Semnalele actualizării prezisei catastrofe sunt vizibile. Doar o cecitate voluntară, stimulată de declaraţiile populiste fără acoperire ale unor inşi ca Vâlcov, nu e-n stare să le vadă.
Venit la putere pe bază de ditirambice promisiuni populiste, regimul cleptocratic nu se mulţumeşte să se autoservească. Îşi manifestă, sistematic, şi dispreţul faţă de munca românilor. De pildă aruncând pe geam banii contribuabililor, irosiţi cu ură în pensii speciale, acordate astfel încât să-i asigure loialitatea în rândul unor categorii importante pentru menţinerea intactă a autorităţii potentaţilor. Concomitent, aceeaşi putere pesedistă a dat chix în materie de absorbire de fonduri europene. Şi a mărit fără folos salariile unor categorii ale populaţiei, micşorând, realiter, prin inflaţie, veniturile tuturor.
Mai grav, puterea a slăbit cadrul legislativ şi încrederea în el şi în predictibilitatea lui, alimentând de zor mefienţa în sistem şi fuga dincolo de graniţe a unor specialişti şi potenţiale investiţii de importanţă vitală pentru economia ţării. Şi a dat, colac peste pupăză, o OUG 114 impunând "o taxă pe lăcomie", care a pus capac răbdării băncilor şi unei consistente părţi a mediului de afaceri.
Excedată, ca orice regim totalitar, de independenţa oricărei instituţii şi, nu în ultimul rând, de aceea, firească în orice sistem monetar care se respectă, a băncii naţionale, a pus, în plus, tunurile pe BNR şi, mai ales, pe guvernatorul ei. În fine, un proiect de lege naţional-comunist ivit intempestiv, la iniţiativa şefului infractor al PSD, Liviu Dragnea, şi a slugii sale prea-plecate, şoferul-senator Şerban Nicolae, propune să silească BNR să repatrieze, pe model venezuelean, aproape întreaga rezervă de aur a ţării.
Ce consecinţe ar avea un asemenea demers, adoptat de un regim clientelar? Unele cert pernicioase şi periculoase, dacă nu de-a dreptul seismice. Fiindcă ar submina independenţa BNR. Şi ar cutremura încrederea partenerilor ţării în capacitatea de plată a României şi a băncii ei naţionale. Una garantată, cum explica Europei Libere analistul Dragoş Cabat, şi de rezervele ei de aur.
Nu e întâmplător că aceste rezerve sunt depozitate, în bună parte, din vremi străvechi, inclusiv comuniste, în Banca Angliei. Loc mai sigur nu ştie nimeni să fi existat în ultimele circa patru veacuri.
Costă păstratul metalului galben la Londra? Evident. Dar ce siguranţă veritabilă este pe gratis? Să fie preferabilă securitatea rusă, garantând că tezarul românesc depus la Moscova acum un veac rămâne dispărut pe veci, eventual spre a se putea plăti azi, din aurul său, laudele propagandei putiniste de la Sputnik şi de la trolli afiliaţi, la adresa unor Dăncilă, Dragnea, Ghiţă, Puric, Pleşoianu şi compania?
Şi ce e, pentru vistieria unei ţări dispunând de aproape 104 tone de aur, într-o epocă în care băncile percep dobânzi negative pentru fondurile parcate la ele timp îndelungat, o sumă de 300.000 de mii de lei, şi nu, aşa cum impertinent a dezinformat pesedistul Şerban Nicolae, de 300.000 de euro?
E la mintea cocoşului că repatrierea aurului de la Londra va spori devalorizarea leului, accelerând şi degringolada monetar-financiară şi declinul economic ale unei ţări oricum greu încercate de antimeritocraticul regim pesedist. Iar în situaţii de criză ţara ar putea avea reală şi urgentă nevoie de aurul de la Londra ca să se menţină pe linia de plutire.
Toate aceste măsuri pun pe jar băncile şi pe investitori, impulsionează instabilitatea monetară şi financiară şi pun bazele unei deteriorări accelerate, în urma căreia economia românească şi credibilitatea ei e previzibil că se vor trezi puse, durabil, pe butuci. Strategul economic al PSD invoca recent, preventiv, probabilitatea (de 95%) ca unul din cei trei mari, în speţă Standard&Poor's, să scadă ratingul României, agenţia comutând-o de la o perspectivă stabilă la una negativă. De ce ar face-o?
De Vâlcov. De Orlando Teodorovici. De OUG 114. În fond, obiectul muncii agenţiilor de rating de credit, între care S&P e evaluarea solvabilităţii unor ţări, în speţă capacitatea lor de a-şi rambursa împrumuturile şi riscul de a nu-şi putea achita datoriile. Opinia agenţiilor de rating de credit are, pe pieţele internaţionale, un impact enorm pentru orice economie, cum s-a văzut în falimentul Greciei.
Efectul neîncrederii lor i-ar costa pe români bani grei. Căci vor lua amploare costurile finanţării ţării, deficitul bugetar şi deprecierea monedei, reducându-se, simultan, investiţiile în economia ei.
E previzibil ca populiştii de stânga de la Bucureşti să recurgă, întru disculparea lor pentru dezastrul care se coace, la găunoasa propagandă, mult testată în Germania nazistă, Italia fascistă, Rusia comunistă, în America Latină peronistă, castristă şi bolivarianist-naţional-socialistă a lui Chavez şi Maduro. Vor da vina pe SUA, pe ”lobbyul bancar”, pe finanţa sorosistă, adică evreiască, pe oligopol şi multinaţionale. Realitatea e ceva mai simplă. PSD îi pedepseşte pe români pentru că a fost ales.
