Recentele accidente mortale comise de șoferi drogați sau beți au alertat poliția care a început să întețească raziile pe drumurile din România.
Sute de conducători auto le-au picat în plasă.
Peste 250 de șoferi beți sau drogați, prinși de poliție, în 3 zile, pe străzile din România
Comisarul-șef de poliție Ioniță Valentin, director adjunct al Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a transmis duminică, 10 septembrie, rezultatul acțiunii desfășurate la nivel național în weekendul de dinaintea începerii școlilor..
”În cadrul acțiunilor desfășurate, în cele 3 zile, au fost efectuate 41.905 testări ale conducătorilor auto, 1.913 au fost pentru depistarea prezenței substanțelor psihoactive în organism și 39.996 pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice.
În urma acestor testări au fost constatate 132 de infracțiuni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 120 pentru conducerea unui vehicul sub influența drogurilor.
De asemenea, au fost constatate 9 infracțiuni pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și 137 de infracțiuni de alta natură.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 9.210 sancțiuni contravenționale, 6.581 pentru nerespectarea regimului de viteză, 328 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 258 pentru depășire neregulamentară.
Citește și: Accident grav cu 3 victime pe Autostrada A2 după ce roata unei autoutilitare a explodat în mers
Au fost reținute 2.041 de permise de conducere, dintre care 884 de pentru viteză și retrase 1.046 de certificare de înmatriculare.
Acțiunile polițiștilor de la rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru”, a transmis comisarul-șef.
Deși statistica ne arată că numărul și consecințele accidentelor rutiere sunt în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile din țară au un impact deosebit de fiecare dată.
Astfel, de la începutul anului până în prezent, la nivel național, au fost înregistrate 2.926 de accidente grave, soldate cu decesul a 980 de persoane și rănirea gravă a altor 2.286.
Comparativ cu perioada similară a anului 2022, au fost înregistrate cu 131 mai puține accidente, cu 98 mai puține persoane decedate și cu 122 mai puține persoane rănite grav.
Valorile celor 3 indicatori care stau la baza celor mai multe accidente sunt cele mai mici din ultimii 10 ani, a transmis Poliția.
”Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost nerespectarea regimului legal de viteză, indisciplina pietonilor, indisciplina bicicliștilor și neacordarea priorității de trecere.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, au fost desfășurate peste 30.000 de acțiuni, care au vizat combaterea principalelor cauze.
Citește și: Accident violent pe o șosea din Vaslui. Un șofer a murit pe loc
Polițiștii au constatat peste 2500 de infracțiuni privind conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, precum și peste 7500 de infracțiuni privind conducerea sub influența alcoolului.
În perioada menționată, la nivel național, au fost înregistrate 90 de accidente cauzate de consumul de alcool sau droguri la volan, în urma cărora au decedat 56 de persoane și au fost rănite grav 98.
Tot referitor la totalul accidentelor înregistrate în această perioadă, 5 au avut la bază consumul de substanțe psihoactive al conducătorilor auto, în urma cărora 8 persoane au decedat, iar 7 au fost rănite grav.
În acest context, vă reamintesc faptul că, începând cu luna iulie a acestui an, a fost modificată legislația în domeniul rutier.
Astfel, persoana care conduce un autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără permis și comite un accident de circulație, soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea condamnării cu suspendarea executării pedepsei în astfel de cazuri, ca urmare a modificării Codului penal.
Această modificare legislativă a fost adusă la cunoștința participanților la trafic în mod direct de către polițiștii rutieri, de la prevenire și specialiști ai Agenției Naționale Antidrog, urmând ca acțiunile de informare să continue în cadrul Campaniei organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”, a mai transmis polițistul.