Pârtiile bune pentru schi, în acest weekend. Stratul de zăpadă are 50 de centimetri

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 10.03.2023 - 17:42
Pârtie de schi Foto: Pixabay.com
Pârtie de schi Foto: Pixabay.com

Pârtiile bune pentru schi, în acest weekend, sunt în stațiunile montane Straja, Parâng şi Râuşor. Stratul de zăpadă este de 50 de centimetri.

SHARE

Pârtiile din staţiunile montane Straja, Parâng şi Râuşor se prezintă în condiţii bune pentru schi la acest sfârşit de săptămână.

Stratul de zăpadă pregătită cu ratracul fiind cuprins între 20 şi 50 de centimetri, potrivit aprecierilor salvamontiştilor şi cabanierilor din aceste zone.

Pârtiile bune pentru schi, în acest weekend. Stratul de zăpadă are 50 de centimetri


În staţiunea Straja se schiază în condiţii foarte bune, stratul de zăpadă pe pârtii având o grosime de circa o jumătate de metru, însă numărul turiştilor a scăzut, comparativ cu perioada de iarnă.

"Toate pârtiile sunt funcţionale, cu excepţia celei de sub telegondolă. Vremea este bună şi se anunţă ninsori la acest sfârşit de săptămână. Iubitorii sporturilor de iarnă vor putea participa la un concurs de schi ce se va organiza în Pasul Vâlcan", a declarat, vineri, pentru Agerpres, coordonatorul Şcolii de schi din Straja, Marius Fodoran.

Citește și:  Ninsori și viscol puternic, în weekend. Care sunt zonele vizate de fenomenele meteorologice extreme

O situaţie relativ similară se poate regăsi şi în staţiunea Parâng, unde se schiază pe Pârtia B şi pe cea de sub telescaun.

"Zăpada are o grosime de circa 50 de centimetri. Este puţin mai moale spre prânz, dar noaptea îngheaţă. Sunt aşteptate precipitaţii la acest sfârşit de săptămână", a precizat şeful Salvamont Petroşani-Parâng, Remus Popescu.

Citește și : Cod portocaliu de ninsori și viscol în 22 de județe

El a avertizat asupra riscului de avalanşă la altitudini mai mari de 1.800 de metri, pe feţele sud-vestice, dar şi pe văi unde zăpada poate pleca de pe cornişe.

În staţiunea Râuşor, din Retezat, stratul de zăpadă este cuprins între 20 şi 30 de centimetri, pe pârtie.

"Se poate schia în condiţii bune, iar instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale", a spus şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Citește și:  Un grup tineri a salvat o ambulanță blocată în nămeți

Iubitorii schiului pot lua parte, sâmbătă, la concursul "Cupa Râuşor", începând cu ora 10,00.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te