„Am discutat despre posibilitatea răspândirii pe calea aerului şi prin aerosoli drept una dintre căile de transmitere a COVID-19”, a declarat la o conferinţă de presă Maria Van Kerkhove, expert tehnic din cadrul OMS pe durata pandemiei de COVID-19.
Anterior, OMS a spus că virusul care cauzează maladia respiratorie COVID-19 se transmite în primul rând prin mici picături de secreţii expulzate din nasul şi gura unei persoane infectate şi care ajung apoi foarte repede pe sol.
Citește și
Dar, într-o scrisoare deschisă adresată organizaţiei cu sediul la Geneva, publicată luni în revista Clinical Infectious Diseases, 239 de oameni de ştiinţă din 32 de ţări au subliniat existenţa unor dovezi care ar arăta că acele particule virale ce plutesc prin aer pot să le infecteze pe persoanele care le inhalează. Întrucât astfel de mici particule exhalate de persoane infectate pot să plutească mai mult timp prin aer, oamenii de ştiinţă au cerut OMS să îşi actualizeze ghidul de recomandări.
OMS va publica un comunicat ştiinţific care va prezenta toate modurile cunoscute de transmitere a SARS-CoV-2 în zilele următoare.
„Este nevoie de un pachet complet de intervenţii pentru a putea să stopăm transmiterea virusului. Acest pachet include nu doar distanţarea fizică, ci şi folosirea măştii sanitare atunci când aceasta este potrivită pentru anumite spaţii, în special acolo unde distanţarea fizică nu poate fi respectată şi în special pentru angajaţii din domeniul medical”, a precizat Maria Van Kerkhove.