Obiect suspect pe plajă. Un fragment de dronă a fost găsit în centrul stațiunii Mamaia
Un fragment de dronă a fost descoperit marți după-amiază pe o plajă din centrul stațiunii Mamaia.
Obiectul a fost observat de un cuplu care făcea jogging pe malul mării. Mai multe echipaje de poliție au ajuns în locul indicat, iar zona a fost asigurată.
Obiect suspect pe plajă. Un fragment de dronă a fost găsit în centrul stațiunii Mamaia
Potrivit specialiștilor, fragmentul de dronă adus de valuri pare a fi o aripă sau un flaps de dronă de fabricație rusească. Este realizat din carton, fibră de sticlă și polistiren.
Criminaliștii au ridicat pentru expertiză bucata de dronă. Vă reamintim că, numai în decursul ultimei săptămâni, valurile au adus la mal alte două fragmente de drone, unul în stațiunea Mamaia, celălalt pe plaja din Costinești.
Descoperire misterioasă pe plaja din Mamaia. Resturi de dronă aduse de apă
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat luni seară, la Antena 3 CNN, că resturi de dronă au fost aduse de apă pe plaja din zona hotelului Victoria din Mamaia.
"De la Serviciul Român de Informaţii, de la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Apărării trebuie să ajungă nişte oameni care să recupereze bucăţile care pot conta într-o astfel de expertiză", a afirmat ministrul.
Citește și: Nou atac cu drone rusești lângă granița României. Două F-16 au fost pregătite de misiune dar au rămas la sol
El a precizat că se aşteaptă să se stabilească ce componente, în special din partea electronică, pot fi recuperate, "pentru a vedea ce anume poate fi recuperat din fostul traseu al acestei drone".
"De multe ori, pe zonele electronice care mai rămân pe drone se poate descompune traseul acestor drone, când au fost lansate, pe ce traiectorie au zburat, când au fost doborâte, au picat singure că au rămas fără combustibil, au fost lovite în zona apelor internaţionale", a explicat Miruţă.