Bicicletele și trotinetele devin din ce în ce mai populare în rândul românilor pentru a se deplasa rapid, mai ales în orașele aglomerate. Cu toate acestea, există numeroase incidente în care utilizatorii acestor vehicule pot suferi răni serioase și pot fi implicați în dosare penale.
Tânără, cercetată penal pentru vătămare corporală după ce a căzut de pe trotinetă
Este și cazul unei tinere din Neamț care este acum cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă, deși s-a lovit singură atunci când a căzut de pe trotinetă.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce o tânără în vârstă de 21 de ani, din Români, s-ar fi deplasat pe o trotinetă electrică pe strada Schitului, pe un sector de drum în pantă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe partea carosabilă, rezultând autoaccidentarea acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Citește și: Promovate ca alternativă de transport, trotinetele electrice de închiriat ar putea fi interzise
Tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
De ce ești cercetat penal dacă te rănești singur?
În momentul în care o persoană este adusă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a unui spital după un accident de circulație sau o agresiune în care este implicată o bicicletă sau trotinetă, un echipaj de poliție este imediat anunțat. Deși poate părea ilogic pentru unii, legea obligă medicii să notifice autoritățile în astfel de cazuri.
Astfel, chiar dacă circuli cu bicicleta sau trotineta pe drumul public, nu ești absolvit de obligația de a respecta Codul rutier.
Citește și: Cum mergi cu trotineta electrică în Capitală: Pe bulevard, casca în cap, vestă reflectorizantă
Iar dacă mergi la spital și declari că ai leziunile ca urmare a unui astfel de incident, spitalul, în speță medicul de la camera de gardă este obligat să anunțe organul de urmărire penală. Și se face cercetare la fața locului cum se face la orice accident. Se iau imagini de pe camerele de supraveghere, dacă sunt, se întreabă martorii, etc.
Ce spune legea?
Potrivit Art. 291 din Noul Cod de Procedură Penală,
”(1) Orice persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi a administraţiei publice sau în cadrul altor autorităţi publice, instituţii publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum şi orice persoană cu atribuţii de control, care, în exercitarea atribuţiilor lor, au luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară.
(2) Orice persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu de interes public, care în exercitarea atribuţiilor sale a luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală”.