Volumul, intitulat „ÎNDRĂZNEȘTE!”, aduce în prim plan efortul de a reclădi din temelii arhitectura unui business. Cartea pornește de la procesul de reorganizare prin care a trecut în ultimii ani Apa Nova și care a transformat-o într-una dintre cele mai eficiente companii românești.
Varianta în engleză a cărții s-a bucurat de un succes imediat la OPEX WEEK Business Transformation World Summit, care a avut loc la începutul acestui an în Florida, SUA. În luna februarie, volumul “Dare!” a devenit numărul 1 pe Amazon la trei categorii – „Business Process Reengineering”, „Change Management” și „Project Management”.
Cartea este semnată de Philippe Guitard (Senior Executive Vice President, Veolia CEE), Mădălin Mihailovici (Director General, Apa Nova), Irina Munteanu (Director Financiar, Apa Nova), Cristian Matei (Co-fondator și Președinte al Advanced Thinking), Steve Towers (Președinte Executiv al Business Process Group).
„Este o poveste de succes din viața reală, care arată încercările prin care a trecut o organizație în timpul unei transformări radicale ce a depășit toate așteptările”, explică Philippe Guitard de la Grupul Veolia, compania-mamă a Apa Nova.
Liderul proiectului, Mădălin Mihailovici, crede că proiectul poate fi util tuturor: „Cartea aduce în prim-plan un proiect dezvoltat și implementat de un management 100% românesc. Este vorba despre puterea propriului exemplu și se dorește a fi o referință solidă în domeniul creșterii competitivității și eficienței atât pentru companii, cât și pentru mediul de afaceri în general”.
Ioana Nuțulescu, reprezentantul Editurii Prior Media, adaugă: „Mare parte din metodologia descrisă în carte dezvăluie mentalitatea din spatele oricărei povești de succes, indiferent că ne raportăm la companii gigant sau la propria noastră experiență de dezvoltare”.
Volumul este disponibil în București și în țară, la librăriile CLB, Humanitas și Librarium, precum și în centrele comerciale. În plus, ea poate fi achiziționată și online pe ebookshop.ro, elefant.ro, librarie.net, emag.ro, amazon.co.uk.