Numărul pacienților critici cu COVID, internați la ATI, crește din nou: 1.259

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.12.2020 - 13:21
Inquam Photos - Virgil Simonescu

Marți, 1.259 de pacienți critici sunt internați la terapie intensivă. În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 4272 de cazuri noi, din prelucrarea a 14.588 de teste, iar 199 de oameni infectați au murit, arată bilanțul de marți al Grupului de Comunicare Strategică.

SHARE

În total, până în prezent, au fost confirmate 479.634 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar 11.530 de oameni cu COVID-19 au murit. 

Din cei peste 479.000 de oameni infectați, au fost declarați vindecați 360.934.

Constanța, 7,48 infectări la mia de locuitori - încă cea mai mare incidență din țară. Bucureștiul rămâne peste 6 la mie 

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 455 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

199 de oameni infectați au murit în ultimele 24 de ore. 21 fără comorbidități 

„În intervalul 30.11.2020 (10:00) – 01.12.2020 (10:00) au fost raportate 199 de decese (130 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 decese la categoria de peste 80 de ani.

178 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 16 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, conform datelor GCS. 

Peste 13.400 de pacienți cu COVID-19 sunt internați în prezent în spitale 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.438. Dintre acestea, 1.259 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.122.192 de teste. Dintre acestea, 14.588 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.551 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.037 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 37 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 decembrie.

Pe teritoriul României, 45.863 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.186 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.772 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.

Amenzi de peste 1,1 milioane de lei în 24 de ore 

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 30 noiembrie, 6.653 de amenzi, în valoare de 1.175.080 de lei, pentru încălcarea măsurilor sanitare și au deschis cinci dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

GCS le reamintește cetățenilor că pot reclama la linia telverde 0800800165 încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Peste 6.900 de români din diaspora au fost infectați cu coronavirus 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914  cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus: 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt.

127 de cetățeni români aflați în străinătate, care au avut COVID-19, au murit: 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te