Noile cazuri de coronavirus în China și Coreea de Sud, în scădere masivă

DE Mircea Marian | Actualizat: 13.03.2020 - 08:08

China a raportat vineri numai opt noi cazuri de contaminare cu coronavirus, cea mai scăzută cifră de la începutul publicării de statistici asupra epidemiei la mijlocul lunii ianuarie. Dintre aceste cazuri suplimentare, cinci au fost înregistrate în oraşul Wuhan.

SHARE

Celelalte trei contaminări înregistrate (două la Shanghai şi una la Beijing) au fost raportate la persoane provenite din străinătate. Nu a fost precizată naţionalitatea lor.

China numără astfel în prezent un total de 88 de cazuri "importate" din alte ţări: o nouă provocare pentru autorităţile sanitare, care au reuşit să limiteze răspândirea COVID-19 pe teritoriul naţional.

Pentru prima dată, numărul de pacienţi vindecaţi l-a depăşit joi pe cel al noilor contaminări, au anunţat vineri şi Centrele din Coreea pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (KCDC).

În total, joi au fost înregistrate 110 noi cazuri, cea ce ridică la 7.979 totalul persoanelor contaminate în Coreea de Sud.

În aceeaşi zi, numărul pacienţilor complet vindecaţi şi externaţi din spital s-a ridicat la 177, potrivit sursei.

Numărul cazurilor noi la Daegu, oraşul epicentru al epidemiei, şi în provincia învecinată Gyeongsang de Nord s-a redus "considerabil", au afirmat autorităţile.

Până în prezent, aproape 90% din noile contaminări au fost înregistrate în aceste două regiuni.

Cu toate acestea, premierul Chung Sye-kyun a declarat că guvernul "nu trebuie să se culce pe laurii gloriei".

"Lupta împotriva coronavirusului este acum o bătălie mondială care se întinde dincolo de Daegu", a afirmat el.

În fiecare dimineaţă, Coreea de Sud face cunoscut numărul noilor cazuri. În ultimele zile, acestea au fost inferioare celor 500 până la 600 de noi contaminări zilnice înregistrate la începutul lui martie.

Cele 110 noi cazuri înregistrate de KCDC reprezintă cel mai scăzut nivel de la 21 februarie. Pe de altă parte, o persoană a decedat joi, ridicând la 67 numărul total al deceselor din cauza noului coronavirus.

Coreea de Sud dispune de un sistem medical performant şi a întreprins o masivă campanie de depistare a posibilelor infecţii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te