luni 06 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Neamţ: Dosar penal pentru trei chinezi care nu au respectat izolarea la domiciliu

Data publicării: 25.02.2020 • 13:58 Data actualizării: 25.02.2020 • 14:20
Foto: Bloomberg.com
Foto: Bloomberg.com

Poliţiştii din cadrul IPJ Neamţ au deschis un dosar penal pe numele a trei cetăţeni din China care, deşi se aflau în izolare la domiciliu, au fost văzuți desfăşurând activităţi comerciale.

Cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 32 ani, au venit din China pe 12 februarie şi au intrat în ţară prin Aeroportul „Henri Coandă”.

„Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 352 din Codul penal, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile care se impun”, a precizat Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, potrivit Agerpres.

Alte două persoane revenite din China, care desfăşoară activităţi comerciale în municipiul Roman, se află sub supravegherea DSP Neamţ.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră