Mult mai puțin cunoscut decât Sfinxul din Bucegi, însă comparat adesea cu cel din Egipt și chiar cu un chip sculptat într-o stâncă din Peru, sfinxul din Banat este o remarcabilă atracție naturală a zonei. Se spune că ar fi întruchiparea lui Hercule.
Nu există român care să nu fi auzit de Sfinx, formațiunea stâncoasă din Munții Bucegi care înfățișează un chip uman dacă este privită dintr-un anumit unghi.
Misterul Sfinxului din România despre care se crede că ar fi Hercule. Arată ca un chip omenesc
A făcut înconjurul lumii, a strâns legende și povești uluitoare în jurul lui și a uimit și atras călătorii din toate colțurile globului în vârf de munte, doar pentru a-l admira pentru câteva momente.
Sfinxul de la Topleț este poate cea mai spectaculoasă stâncă din tot Banatul. O găsești nu departe de drumul național, la doar 3 kilometri de stațiunea Băile Herculane, pe partea stângă a drumului spre Orșova.
Citește și: Misterul cetăților din Banat care ar fi fost construite de trei surori. S-ar fi transformat în șerpi
Are 16 metri înălțime și 8 metri lățime. Cel mai bine puteți vedea chipul sfinxului din partea dreaptă.
Sfinxul se putea admira de la stradă până nu de mult. Datorită vegetației însă, acum chipul este mai ascuns de ochii curioșilor. Călătorii trebuie să urmeze un traseu ușor de parcurs pe jos sau cu mașina, ce pornește chiar din satul Topleț.
După ce treceți de podul de beton de peste Cerna, se poate înainta ușor prin grădinile oamenilor până aproape de sfinx, de unde se poate admira în toată splendoarea sa, potrivit wikimapia.org.
Sfinxul din România, comparat cu cel din Egipt
Mult mai puțin cunoscut decât Sfinxul din Bucegi, însă comparat adesea cu cel din Egipt și chiar cu un chip sculptat într-o stâncă din Peru, sfinxul din Banat este o remarcabilă atracție naturală a zonei.
Acesta se află într-o arie protejată de interes național care se întinde pe o suprafață de circa jumătate de hectar.
Citește și: Misterul „Altamirei” de România, peștera unde s-au descoperit picturi rupestre vechi de 10.000 ani
Zona este compusă din pereți stâncoși acoperiți cu specii rare de vegetație, cum sunt liliacul sălbatic, frasinul și lumânărica.
L-ar reprezenta pe Hercule
Așa cum era de așteptat, și despre sfinxul din această parte a țării există nenumărate legende.
Una dintre ele spune că sfinxul ar fi de fapt un om care, după ce a văzut totul și a învățat toate, a decis să rămână pe loc și să contempleze asupra lumii, motiv pentru care l-a un moment dat s-a transformat într-o stâncă.
Citește și: Enigma bălții de lângă București unde s-ar afla capul lui Vlad Țepeș. Animalele nu beau apă de aici
Alte povești spun că sfinxul ar fi întruchiparea semizeului Hercules. Tot legenda spune că sub sfinx s-ar afla ciomagul lui Hercules, precum și pielea pe care acesta o purta atunci când trebuie să își învingă temuții inamici.
Unii spun că sfinxul ar fi fost realizat chiar de către oameni, nu de către natură, însă cum și de ce, asta nu vom ști niciodată, potrivit ghidulbanatului.ro.