marți 04 noiembrie
EUR 5.0861 USD 4.4167
Abonează-te
Newsweek România

Ministrul Sănătății: Sistemul sanitar se află într-o perioadă critică

Data publicării: 13.12.2019 • 14:41

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, vineri, că, în momentul de faţă, sistemul sanitar se află într-o perioadă critică, dar speră ca această "cumpănă" să fie depăşită.

"În momentul de faţă suntem într-o perioadă critică pentru sistemul sanitar. Am văzut cu toţii raportul Comisiei Europene pentru România publicat acum două săptămâni. Cred că nu am fi ajuns aici dacă medicul ar fi avut un cuvânt mai important în discuţiile strategice care s-au luat în cursul anilor în sistemul sanitar. În România am reuşit să facem excelenţă în educaţie, iar universităţile de medicină sunt un bun exemplu, dar am rămas în urmă în sistemul sanitar", a afirmat Victor Costache, la festivitatea de celebrare a 140 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr T Popa din Iaşi".

Ministrul este unul dintre absolvenţii acestei instituţii de învăţământ superior şi a ţinut să le mulţumească foştilor profesori care i-au marcat traseul profesional.

"Sunt ieşean şi sunt emoţionat să văd în sală o parte dintre mentorii mei. Vreau să mulţumesc domnului profesor (Ostin n. r.) Mungiu, domnului profesor (Vasile n. r.) Astărăstoaie, domnului profesor Ungureanu, doamnei profesor (Cătălina n. r.) Arsenescu. Universitatea de Medicină 'Gr.T.Popa' a împlinit 140 de ani de tradiţie, educaţie şi inovaţie în medicina românească, poziţionând-o prin aceşti parametri printre universităţile de prestigiu din Europa", a mai spus ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră