„Dacă avem în jur de 1255 de cazuri în terapie intensivă, din care 439 sunt intubați, celelalte paturi sunt paturi pe care putem face o terapie intermediară sau efectiv să pregătim aceste paturi pentru o terapie intensivă. Discuțiile pe care le-am avut cu managerii spitalelor din București, cu șefii secțiilor de ATI au fost tocmai în acest context, pentru a pregăti secțiile de ATI cu necesar și extinderea lor, dacă este nevoie, pentru perioada de sărbători”, a declarat Nelu Tătaru.
Managerii trebuie să prezinte o evoluție a cazurilor de terapie intensivă în ultimele două luni și o prognoză pe lunile viitoare, având în vedere și transmiterea în comunitățile respective, a explicat ministrul sănătății, la Digi 24.
În prezent, sunt în jur de 1.560 de paturi în terapiile intensive COVID, complet dotate, dar fiecare spital trebuie să-și facă o evaluare și a patologiei existente în spital, pornind și de la faptul că din a șaptea până într-a zecea zi și cazurile medii pot deveni critice.
Pe de altă parte, ministrul spune că în prezent nu există propriu-zis o terapie intermediară și din această cauză numărul raportat al celor de la ATI este atât de mare. El pledează pentru o evaluare corectă a pacienților și pentru a găsi spațiul și resursele pentru o terapie intermediară, care să fie dotată corespunzător.
Sărbătorile sunt perioade care trebuie privite cu precauție, însă în perioada 15 decembrie - 15 ianuarie intervențiile elective (patologiile cronice) sunt reduse, ceea ce dă posibilitatea extinderii numărului de paturi în ATI, pentru că sectorul non-COVID este mai puțin solicitat în această perioadă, a arătat Nelu Tătaru.
Întrebat dacă este de așteptat ca după sărbători să avem din nou 10.000 de cazuri de COVID pe zi sau chiar mai mult, ministrul a spus: „Nu, ne așteptăm ca în condițiile în care respectăm regulile care au fost impuse de la începutul acestei pandemii - mască, distanțare, dezinfectant - și respectarea pentru fiecare localitate în parte a regulamentelor impuse în funcție de transmiterea în comunitate, să avem menținerea acestui platou, chiar cu o scădere a numărului de cazuri în luna ianuarie. Iar în contextul în care va apărea și vaccinul, va duce la o scădere a numărului de cazuri”.