Ministrul Economiei a solicitat O.U. pentru comercializarea benzinei

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu, a solicitat, joi, introducerea pe lista suplimentară a ordinii de zi a şedinţei Executivului a Ordonanţei de Urgenţă pentru stabilirea condiţiilor de comercializare a benzinei şi motorinei.
În contextul crizei economice generate de pandemia de Covid-19 pe perioada stării de urgenţă, se cere derogare pentru benzină şi motorină la adaosul de biocarburant, 8% pentru benzină şi 6,5% pentru motorină.
Ministrul Economiei afirmase în şedinţa anterioară de Gvuern că este nevoie de o Ordonanţă de Urgenţă, valabilă doar pe perioada stării de urgenţă, prin care să se accepte o altă concentraţie a biocarburanţilor pentru a nu încălca normele acceptate în momentul de faţă.