sâmbătă 25 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

Ministerul Sănătăţii: Antiviralele orale în cazul persoanelor cu coronavirus, stabilite de medic

Data publicării: 27.07.2022 • 19:47
Bărbat cu mască - Foto: Profimedia
Bărbat cu mască - Foto: Profimedia

Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, un material intitulat ”Trebuie să ştii, pentru sănătatea ta! Utilizarea antiviralelor orale dacă eşti confirmat cu COVID-19”.

”Tratamentul trebuie stabilit de medic, care va recomanda măsurile potrivite formei de boală şi eventualelor comorbidităţi. Dacă nu ai medic de familie anunţă Direcţia de Sănătate Publică, care te va îndruma mai departe”, a transmis ministerul.

Potrivit specialiştilor, testul făcut acasă trebuie confirmat oficial pentru ca bolnavul să poată beneficia de evaluare medicală şi de tratament.

Citește și: Un mare oraș din România rămâne fără apă caldă timp de o lună. Care sunt cauzele

”Tratamentul antiviral nu trebuie administrat tuturor pacienţilor COVID. Acesta poate fi util doar în anumite forme de boală, conform aprecierii medicului care te va evalua”, au mai precizat reprezentanţii ministerului.

Aceştia precizează când este nevoie de tratament antiviral:
Tratamentul antiviral este eficient numai atunci când este administrat în primele 5-7 zile de la apariţia simptomelor.

Tratamentul antiviral nu se utilizează în scop profilactic! Antiviralele nu au efect de prevenire a bolii, ele se administrează numai la indicaţia medicului, doar în cazul în care forma de boală necesită acest tip de tratament.

Citește și: Frații interlopi Franco și Marco Kalu, care băteau victimele cu ciocanul de șnițele, sunt căutați

Tratamentul antiviral oral împotriva COVID-19 NU este recomandat în sarcină.
Potrivit specialiştilor, antiviralele orale sunt molecule mici care blochează activitatea şi replicarea virusului. Ele trebuie administrate cât mai repede posibil după infectare, înainte ca virusul să cauzeze leziuni ale ţesuturilor şi organelor. Aceste medicamente se administrează oral de-a lungul a câtorva zile, ceea ce înseamnă că sunt uşor de administrat. Antiviralele administrate pe cale orală sunt eficiente la toate variantele virale ale COVID-19.

”Pacienţii trebuie să discute cu medicul dacă sunt eligibili pentru tratamentul antiviral oral. Doar în urma deciziei acestuia se pot administra antivirale orale. Tratamentul trebuie iniţiat cât mai repede posibil după diagnosticul de COVID-19 şi nu mai târziu de 5-7 zile de la debutul simptomelor”, se mai arată în materialul elaborat de Comisia de Boli Infecţioase a Ministerului Sănătăţii, în ianuarie 2022 şi redistribuit miercuri.

Citește și: VIDEO Contraofensivă ucraineană: Singurul pod de aprovizionare din Herson distrus cu rachete HIMARS

Materialul cuprinde şi lista antiviralelor şi a efectelor adverse, dar răspunde şi la o serie de întrebări frecvente.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră