Metoda „accidentul” prin care 2 polițiști au „țepuit” asiguratorii. O anchetă demarată de Direcția Generală Anticorupție (DGA) a scos la iveală o rețea care acționa de mai bine de doi ani în județul Argeș.
Metoda „accidentul” prin care 2 polițiști au „țepuit” asiguratorii. Cum a acționa rețeaua de fraudă
Cinci persoane, printre care doi agenți de poliție și un inspector de daune, au fost audiate în urma dezvăluirii faptului că ar fi regizat accidente rutiere pentru a obține bani din despăgubiri.
Prejudiciul total estimat este de peste 100.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, cei cinci suspecți ar fi simulat mai multe accidente rutiere din 2022, pentru a obține sume considerabile de la societățile de asigurări.
În urma unei anchete desfășurate de ofițerii DGA, aceștia au reușit să strângă probe și să aducă la audieri persoanele implicate.
Citește și: Escroc ”infiltrat” printre polițiști. Mergea la razii, audia martori și dădea sfaturi. Are 8 clase
Ofițerii DGA au efectuat mai multe percheziții, atât domiciliare, cât și auto, în timpul cărora au ridicat bunuri și documente care confirmă acuzațiile.
„În cadrul acestui dosar penal, la data de 20.06.2024, au fost efectuate percheziții domiciliare și auto, precum și ridicări de bunuri și înscrisuri. De asemenea, au fost puse în executare mandate de aducere, fiind efectuate și percheziții informatice”, se arată în comunicatul DGA.
Citește și: Doi polițiști s-ar fi luat la bătaie în timpul serviciului. Care a fost motivul?
Unul dintre polițiști a fost reținut pentru 24 de ore, în timp ce colegul său este cercetat sub control judiciar.
Autoritățile investighează acum și alte persoane care ar fi putut participa la schema de fraudare, potrivit Observatornews.ro.
Până în prezent, 20 de persoane sunt cercetate, dintre care trei sunt inculpate, inclusiv un polițist, iar 17 sunt suspecți, printre care și cel de-al doilea agent de poliție.