luni 13 octombrie
EUR 5.0903 USD 4.3905
Abonează-te
Newsweek România

Merkel: Germania trebuie să-și ajute partenerii din UE să-și relanseze economiile

Data publicării: 12.05.2020 • 23:34 Data actualizării: 12.05.2020 • 23:34

Germania trebuie să-şi ajute partenerii din Uniunea Europeană să-şi relanseze economiile după criza coronavirusului, a estimat marţi Angela Merkel, în cursul unei reuniuni a parlamentarilor din formaţiunea sa politică, potrivit mai multor participanţi, citaţi de Reuters.

Este esenţial pentru Germania, în calitate de naţiune exportatoare, ca şi celelalte state membre ale UE să fie şi ele bine, a subliniat cancelarul, evocând planul de relansare european, a cărui amploare şi finanţare rămân deschise, potrivit ei.

Cancelarul a convenit cu Ralph Brinkhaus, preşedintele grupului parlamentar conservator CDU-CSU, că Berlinul trebuie să contribuie mult mai mult la relansarea europeană, au precizat aceleaşi surse.

Bundestagul ar urma să fie implicat în această decizie.

Recunoscând necesitatea ajutorului german, Ralph Brinkhaus a considerat necesar, puţin mai devreme, să ştie la ce ar urma să fie folosite fondurile alocate ţărilor aflate în dificultate.

Comisia Europeană urmează să prezinte săptămâna viitoare propuneri bugetare revizuite.

Angela Merkel a invitat, de altfel, aleşii conservatori să nu conteze pe o redeschidere a frontierelor la un termen foarte scurt, punct care va fi miercuri pe ordinea de zi a reuniunii guvernului.

Executivul doreşte revenirea la normalitate în spaţiul Schengen, dar Franţa nu-şi va deschide frontierele în mod sigur înainte de jumătatea lunii iunie, a adăugat ea, potrivit aceloraşi participanţ, arată Agerpresi.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră