Bulgaria a prezentat cifre record în ceea ce privește numărul migranților ilegal pe care i-ar fi oprit la granițele sale. Este vorba de 180.000 de migranți, o cifră uriașă dacă o comparăm cu cea prezentată de poliția de frontieră pentru Newsweek România.
Astfel, Poliția de Frontieră a anunțat că a prins, îna n ul 2023, un număr de 11.500 de cetățeni care încercau să treacă frontiera spre alte țărio. Dintre aceștia, Poliția de Frontieră a prins, la frontiera cu Ungaria, pe sensul de ieşire, au fost 8.763 de migranţi, dintre care, la frontiera verde - 1.589 migranţi şi 7.174, în punctele de trecere.
„Lupta” pentru Schengen. Bulgaria zice că a oprit de 20 de ori mai mulți migranți decât România.
Asta însemană că Bulgaria a prins de 21 de ori mai mulți migranți decât România.
Într-un răspuns la o solicitare Newsweek România, ”de la începutul anului 2023, până la data de 10.12.2023, la nivelul întregii ţări, pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră au depistat 2.188 cetăţeni străini prin trecere frauduloasă a frontierei în scop de migraţie ilegală.
Totodată, pe sensul de ieşire din România au fost depistaţi 11.574 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în statele vecine”. Toate detaliile sunt în linkul de mai jos.
Citește și: EXCLUSIV Motiv să nu intrăm în Schengen? S-a dublat numărul migranților ilegali prinși la graniță
Cu ce se laudă bulgarii
Poliţia de frontieră bulgară a împiedicat în anul 2023 circa 180.000 de intrări ilegale ale migranţilor, marea majoritate venind dinspre Turcia, o creştere cu 8% faţă de anul anterior, potrivit datelor Ministerului de Interne bulgar, prezentate miercuri de agenţia EFE.
Au fost reţinuţi anul trecut 1.729 de migranţi ilegali, dintre care 920 de cetăţeni sirieni şi 249 de irakieni, care au încercat să pătrundă în Bulgaria venind dinspre Turcia.
În timp ce la frontiera Bulgariei cu Turcia s-a înregistrat o înmulţire cu 10% a a intrărilor migranţilor ilegali faţă de anul 2022, la frontiera cu Grecia s-a înregistrat o scădere de 85%. La frontiera greacă poliţia bulgară a reţinut 39 dintr-un total de 500 de migranţi ilegali care au încercat să intre în Bulgaria.
De asemenea, s-a înregistrat o creştere de 85% a reţinerilor de migranţi, majoritatea afgani şi sirieni, care au încercat să iasă din Bulgaria către Serbia, cu intenţia ca de acolo să-şi continue drumul spre Ungaria şi mai departe către ţări vest-europene.
Condiții draconice
Austria a stabilit cinci condiții esențiale pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a adera la spațiul Schengen, conform unui acord explicit între România, Bulgaria și Austria, privind extinderea zonei de liberă circulație.
Prima condiție vizează întărirea protecției la frontierele externe ale Uniunii Europene, inclusiv triplarea prezenței Frontex la granița Bulgariei cu Turcia și la cea bulgaro-sârbă. De asemenea, se cere ajutor financiar pentru protejarea granițelor externe ale UE din România și Bulgaria, precum și consolidarea proiectelor pilot la frontierele bulgaro-turcă și româno-sârbă.
A doua condiție impune sporirea controalelor la frontierele terestre dintre România și Bulgaria și dintre România și Ungaria, cu echipe multidisciplinare și un sistem de filtre multiple pentru a limita migrația ilegală.
Citește și: Ziduri, garduri, sârmă ghimpată la granițele României. Bonus: vom intra în Schengen
A treia obligație asumată este respectarea integrală a prevederilor acordului de la Dublin, obligând România și Bulgaria să accepte imediat înapoi solicitanții de azil din Uniunea Europeană care au tranzitat una dintre cele două țări.
A patra condiție necesită detașarea unor consilieri în materie de documente, inclusiv consilieri austrieci, pentru zborurile relevante la aeroporturile din Bulgaria și România, precum și controale prin sondaj la sosirea în Austria, conform dreptului Uniunii.
Ultima obligație constă în angajamentul de a discuta în 2024 despre un spațiu Schengen funcțional și pregătirea măsurilor compensatorii la granița cu România și Bulgaria.
Citește și: Austria impune cinci condiții stricte pentru aderarea României la Schengen. Vin în controale secrete