Kovesi: O să vedem cât de mult au fost influențate negocierile de ce se întâmplă acum

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.04.2019 - 10:19
Inquam Photos - George Călin

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, proaspăt pusă sub control judiciar de secția pentru anchetarea magistraților, a declarat, luni, că se va vedea „cât de mult au fost influențate negocierile de ce se întâmplă acum”.

SHARE

Procurorul Laura Codruța Kovesi a fost, luni, la Secția 18 de Poliție, ca urmare a măsurii controlului judiciar, în dosarul deschis în urma unui denunț al fostului deputat fugar Sebastian Ghiță. 

La ieșirea de la secția de poliție, întrebată de jurnaliști dacă, în opinia sa, negocierile pentru șefia Parchetului European au fost influențate de măsurile dispuse de secția pentru anchetarea magistraților, Laura Codruța Kovesi a spus că rămâne de văzut.

„O să vedem. Nu pot să comentez. O să vedem cât de mult au fost influențate negocierile de ce se întâmplă acum, dacă au fost influențate în vreun fel sau altul”, a spus fosta șefă a DNA. 

Citește și: LIVE VIDEO: Protest în Piața Universității, împotriva modificării Codurilor Penale și pro-Kovesi

Vineri, Kovesi a declarat că este un procuror „care a reușit să inspire teamă celor care vor să fure liniștiți în România”. 

Secția pentru anchetarea magistraților a anunțat oficial vineri că a început urmărirea penală împotriva Laurei Codruța Kovesi pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, iar fosta șefă a DNA a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. Kovesi are mai multe interdicții, între care să părăsească țara fără încuviințarea procurorului de caz, să își desfășoare activitatea de procuror la Parchetul General și să vorbească cu presa despre acest dosar.
 
Dosarul, deschis în urma unui denunț al lui Sebastian Ghiță, se referă la o serie de acuzații pe care fostul deputat fugar i le aduce procurorului, și anume că Laura Codruța Kovesi i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară din Indonezia fostul șef al FNI Nicolae Popa, în 2011, care fusese condamnat la 10 ani și patru luni de închisoare. Kovesi era atunci procuror general al României. 
 
 
În weekend, au avut loc proteste în București și în mai multe orașe din țară, pentru sprijinirea justiției, a Laurei Codruța Kovesi și împotriva Coaliției de guvernare PSD-ALDE. 
 
Joi, este programată a treia rundă de negocieri între reprezentanţii Parlamentului European şi ai Consiliului UE pentru numirea viitorului procuror-şef european. Parlamentul European a anunțat că o va susține în continuare pe Kovesi. 
 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te