Kostas Passaris ar urma să se întoarcă în Grecia pentru a-și ispăși restul pedepsei

DE Adelina Sahlean | 26.05.2020 - 15:47

Celebrul răufăcător Kostas Passaris urmează ca în următoarele zile să ia drumul întoarcerii în Grecia, unde va ispăşi restul pedepsei sale, întrucât autorităţile din România, unde este deţinut, au admis cererea formulată în acest sens, scrie Proto Thema, citată de Rador.

SHARE

Passaris şi-a exprimat dorinţa de a-şi ispăşi restul pedepsei în Grecia, iar Ministerul Justiţiei de la Bucureşti a acceptat cererea lui întrucât este cetăţean european. Însă întoarcerea lui în Grecia şi ispăşirea restului pedepsei aici depinde de decizia procuraturii din Grecia, care va avea ultimul cuvânt cu privire la dacă va admite sau nu cererea autorităţilor române de a-i permite bărbatului de 45 de ani, condamnat de două ori la închisoare pe viaţă, să-şi ispăşească restul pedepsei în Grecia.

Konstantinos Passaris, supranumit „Fiara din Balcani” este unul dintre cei mai sângeroşi criminali pe care i-a cunoscut România. El a fost condamnat în 2003 la închisoare pe viaţă, în urma unui dublu asasinat şi a unui jaf armat comise în noiembrie 2001 la o casă de schimb din Bucureşti. Anterior, el fusese condamnat şi în Grecia pentru 18 fapte penale, dintre care cinci omoruri. Ştiri pe aceeaşi temă Românul care l-a ajutat pe grecul Passaris să ucidă doi poliţişti a fo… În perioada 2000 – 2001, Passaris era considerat unul dintre cei mai cruzi criminali din Grecia. Potrivit relatărilor din presa de la vremea aceea, era liderul unei bande deosebit de periculoase, el şi complicii săi ucigând cinci poliţişti greci. 

După cum se arată într-un reportaj al ANT1, Ministerul Justiţiei din România a transmis Atenei decizia prin care acceptă transferul condamnatului pe viaţă care ar urma să se întoarcă în închisorile din Grecia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te