Jocuri mortale: Un elev de 15 ani a fost înţepat cu un cuţit în picior de un coleg de clasă

DE Alin Crișan | 08.11.2022 - 21:36
Cuțit - Foto: Profimedia
Cuțit - Foto: Profimedia

Minorul agresat a suferit leziuni, motiv pentru care a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.

SHARE

Un elev în vârstă de 15 ani din Brăila a fost înţepat cu un cuţit în picior de un un coleg de clasă, minorul agresat fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, informează marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

"Din primele cercetări se pare că un minor în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla într-un părculeţ de copii din municipiul Brăila, în pauza dintre cursuri, l-ar fi înţepat cu un cuţit în zona posterioară a piciorului stâng pe un alt minor în vârstă de 15 ani, din Brăila, ambii fiind colegi în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ din municipiu. După săvârşirea faptei, minorul în vârstă de 15 ani ar fi revenit la cursuri", se arată într-un comunicat remis de IPJ Brăila.

"Poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat autorul minor în incinta instituţiei de învăţământ de pe raza municipiului, iar într-o borsetă care se afla asupra unui minor în vârstă de 14 ani, coleg al celor doi minori implicaţi în eveniment, a fost găsit un cuţit care se pare că ar fi fost folosit la săvârşirea faptei", precizează comunicatul IPJ Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te