Fostul șef al statului a fost supus mai multor proceduri medicale, a anunțat Spitalul SRI. Medicii spun că starea lui de sănătate este staționară.
Ion Iliescu e în continuare la terapie intensivă. Cele mai noi date despre starea fostului președinte
Medicii care îl îngrijesc pe Ion Iliescu au dat noi detalii despre starea lui de sănătate.
”În legătură cu pacientul internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu", vă informăm următoarele:
Domnul Ion Iliescu se află, în continuare, internat în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale complexe din partea unei echipe multidisciplinare.
În cursul zilei precedente, 11 iunie, s-au efectuat mai multe proceduri medicale în scop diagnostic și terapeutic, bine tolerate. Sub tratamentul complex administrat, starea generală se menține staționară”, a transmis Spitalul SRI.
Reamintim că, în dupamiaza zilei de 9.06.2025, Ion Iliescu (95 de ani), s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații.
Avea o ”stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a transmis SRI, în urmă cu două zile.
Pe 11 iunie, medicii au transmis că au descoperit ”o formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional”.
Ion Iliescu s-a retras de mai multă vreme din viața publică.