luni 24 noiembrie
EUR 5.0871 USD 4.4086
Abonează-te
Newsweek România

Iohannis, vizită oficială la Chișinău. Prima vizită după ce Maia Sandu și-a preluat mandatul

Data publicării: 28.12.2020 • 11:19
Maia Sandu și Klaus Iohannis/FOTO: Presidency.ro
Maia Sandu și Klaus Iohannis/FOTO: Presidency.ro

Klaus Iohannis va face, marți, o vizită oficială la Chișinău, la puțin timp după ce Maia Sandu și-a preluat oficial mandatul de șef al statului. Aceasta va fi prima vizită la nivel înalt primită de Maia Sandu, după preluarea mandatului de președinte.

Conform Administrației Prezidențiale, vizita făcută de Iohannis la Chișinău "va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susținere pentru noul președinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum și un mesaj de sprijin pentru cetățenii acestei țări, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept și de consolidare atât a parcursului european, cât și a relațiilor privilegiate cu România".

„Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, și respectiv pentru susținerea dezvoltării economice și sociale a Republicii Moldova", a transmis Administrația Prezidențială.

Totodată, cei doi președinți urmează să adopte o Declarație comună pentru consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relația specială dintre București și Chișinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

Klaus Iohannis a făcut prima sa vizită oficială externă, după învestirea în funcție, la Chișinău, în februarie 2015. De la preluarea mandatului de președinte al Republicii Moldova de către pro-rusul Igor Dodon, Iohannis a evitat constant să se întâlnească cu acesta, hotnews.ro.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră