Astfel, instituţiile de spectacole sau concerte care au avut un rol istoric în afirmarea identităţilor culturale naţionale sau ale minorităţilor naţionale sau au contribuit prin artele spectacolului la apariţia şi consolidarea culturii naţionale după înfăptuirea Marii Uniri din 1918 şi „păstrează, cultivă, dezvoltă şi prezintă într-o măsură deosebită, memoria evenimentelor şi a personalităţilor care au contribuit la făurirea unităţii naţionale şi a statului modern român” pot solicita recunoaşterea statutului de instituţie publică de importanţă naţională.
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea ordonanţei Guvernului 21/2007, în vederea stabilirii criteriilor necesare pentru acordarea statutului de „instituţie publică de importanţă naţională” instituţiilor de spectacole sau concerte.
Se înființează Comisia Naţională a Artelor Spectacolului
De asemenea, la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, urmează a fi înfiinţată Comisia Naţională a Artelor Spectacolului, ca organism de specialitate al Ministerului Culturii, a cărui componenţă, organizare şi funcţionare vor fi aprobate prin ordin al ministrului Culturii.
Totodată, instituţiile de spectacole sau concerte care au dobândit statutul de instituţie publică de importanţă naţională anterior intrării în vigoare a prezentei legi, păstrează acest statut şi după caz, denumirea de instituţie publică de importanţă naţională.
Pe 28 decembrie 2020, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar pe 12 mai a fost adoptat decizional de către Camera Deputaţilor.