Manelistul Dani Mocanu, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru tentativă la omor
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv, joi, la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era judecat pentru tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Sentinţa a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov, unde dosarul fusese strămutat de la Curtea de Apel Piteşti.
Instanţa a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpatul Mocanu Daniel şi partea civilă din dosar împotriva sentinţei date pe fond de Tribunalul Argeş pe 14 martie 2025, desfiinţând în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând.
Manelistul Dani Mocanu, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru tentativă la omor
"Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului Mocanu Daniel şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 5 ani şi 3 luni închisoare şi 9 luni închisoare, aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, şi pedeapsa de 9 luni închisoare (...), înlăturând sporul de 6 luni închisoare. Reţine aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. 2 lit. b, 76 alin. 1 Cod penal cu privire la fapta de tentativă la omor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului şi reduce pedeapsa principală aplicată acestuia pentru această infracţiune de la 5 ani şi 3 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine pedeapsa principală de 9 luni închisoare, (...) precum şi dispoziţia de revocare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare (...). Contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare", se arată în încheierea Curţii de Apel Braşov, publicată pe portalul instanţelor de judecată.
Un al doilea inculpat din dosar, Ionuţ Nando Mocanu, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare.
Decizia Curţii de Apel Braşov este definitivă.
Cercetările în dosarul de tentativă la omor au început în august 2022, după ce un bărbat a fost agresat de mai mulţi indivizi într-o benzinărie din municipiul Piteşti.
"Ca urmare a administrării probatoriului şi obţinerii constatărilor medico-legale provizorii, în cauză a fost dispusă extinderea urmăririi penale şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice", se arăta într-un comunicat transmis la acel moment de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Citește și: Criză bugetară? Instituțiile și primăriile cumpără 3.000 de mașini electrice și hybrid prin Rabla
Agresiunea s-a produs în noaptea de 18 spre 19 august 2022, poliţiştii intervenind la faţa locului în urma unui apel la 112.
"La momentul sosirii poliţiştilor, la faţa locului nu a fost identificată niciuna dintre persoanele implicate, iar ulterior persoana agresată s-a prezentat la o unitate medicală. Poliţiştii au întocmit din oficiu un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar în cauză se desfăşoară cercetări, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun", a transmis IPJ Argeş.
Citește și: Pensiile și salariile în pericol? Avem de plătit o datorie record de 2.200.000.000€ doar în iulie