Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat, sâmbătă, la Cugir, întrebat de presă dacă este luată în calcul și posibilitatea să fi fost un sabotaj la Uzina Mecanică (UM) din localitate, că „sunt luate în calcul toate variantele”.
Incendiu la Uzina de arme din Cugir. Se ia în calcul inclusiv varianta unui sabotaj. Ultimele date
„Nu voi comenta decât în momentul în care voi avea informații de la specialiști. Mă știți un om foarte determinat, un om care vorbește foarte transparent, dar permiteți-mi să nu comentez nicio suspiciune.
Vreau să văd și eu de la oamenii din instituțiile statului care au coordonat acțiunea de aseară (stingerea incendiului - n.r.) care sunt datele pe care le-au cules până la ora asta și vă voi spune, așa cum mă știți”, a răspuns ministrul Economiei, întrebat de un jurnalist dacă crede că este posibil să fie un sabotaj.
După ce jurnalistul a insistat dacă, totuși, este luat în calcul și acest lucru, ministrul a declarat că „sunt luate în calcul toate variantele”.
„Absolut orice variantă. Până nu vom încerca să îngustăm pâlnia pentru a ne duce în punctul concret, este responsabil să luăm în calcul absolut orice variantă, cu aceeași probabilitate”, a spus Radu Miruță.
Ministrul Economiei s-a deplasat, sâmbătă după-amiază, la Cugir, unde a avut loc un incendiu, urmat de explozii, la o hală a UM Cugir, care conținea aproximativ 400.000 de cartușe, calibrul 14/5, în valoare de 5 milioane de euro, pregătite pentru a fi livrate.
„Din ce am fost informat, deocamdată, pagubele sunt destul de mici, din perspectivă financiară, dar nu vorbesc decât pe documente, vreau să văd documente. (...) Vreau să văd, deocamdată, ce spun specialiștii care au intrat azi-dimineață înăuntru să culeagă niște informații despre ce s-ar fi putut întâmpla acolo înainte de izbucnirea incendiului”, a arătat ministrul, conform Agerpres.
Se ridică imagini de pe camerele de supraveghere
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba a transmis mai devreme că, „în prezent, polițiștii desfășoară investigații și cercetări, ridică imagini ale sistemelor de supraveghere video de la unitate și din localitate, audiază angajații unității și ridică documente”.
La fața locului, s-au deplasat specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliției Române, pentru a acorda sprijin în desfășurarea cercetării la fața locului.
În cadrul anchetei, se colaborează cu instituțiile cu atribuții în domeniu, menționează IPJ Alba.
În continuare, se efectuează cercetări, pentu săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Potrivit comunicatului, depozitul conținea aproximativ 400.000 de cartușe, calibrul 14/5, pregătite pentru a fi livrate, iar, la o primă evaluare, se apreciază de către reprezentanții societății că au fost distruse aproximativ 130.000 de cartușe, cu posibilități reale ca și restul muniției să fi fost compromis.
Valoarea bunurilor din depozit transmisă inițial este de cinci milioane de euro.
Apelul la 112 a fost primit sâmbătă, la ora 00:32, prin apel 112, iar la fața locului - una dintre halele destinate depozitării muniției a S.C. Uzina Mecanică Cugir S.A. - Compania Națională Romarm S.A. -, s-au deplasat polițiști, precum și pompieri din cadrul ISU Alba, Hunedoara, Mureș și Brașov, cu unități robotizate.
Nu au fost înregistrate victime omenești. Angajații fabricii au intrat în concediu, de la 1 august, pentru două săptămâni.
În Cugir sunt două fabrici de armament, UM Cugir și Fabrica de Arme.
La UM Cugir se fabrică armament de diverse calibre, pistoale automate și semiautomate de calibru 9 mm, accesorii.