Doi români au decedat după prăbuşirea podului de lângă Genova

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 15.08.2018 - 13:42
Foto Twitter
Foto Twitter

Ministerul Afacerilor Externe anunță că doi români au fost găsiți printre dărâmături, în urma prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, în apropiere de Genova. Bilanțul provizoriu al victimelor este de 35 de persoane decedate, până în prezent.

SHARE

„În continuarea informaţiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: În urma demersurilor echipei consulare mobile aflată la faţa locului, un alt cetăţean român, cu dublă cetăţenie, a fost identificat printre persoanele decedate", anunţă MAE.
Echipa consulară mobilă îşi continuă activitatea de asistenţă şi menţine în permanenţă legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităţilor locale, cât şi cu unităţile medicale la care au fost transportate victimele, în vederea identificării unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Operaţiunile complexe de salvare şi de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt, în continuare, în derulare. 

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53,  apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +39 338 756 8134.
Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, acordând asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurior neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.
O porţiune lungă a Podului Morandi de pe autostrada A10, care asigură o legătură între Italia şi Franţa, s-a surpat marţi, la Genova, în timpul unei furtuni, iar zeci de vehicule au căzut în gol de la peste 50 de metri înălţime. Cel mai recent bilanţ arată că cel puţin 35 de oameni au murit, alţi 13 sunt răniţi în stare gravă, iar zece sunt daţi dispăruţi.

Citește și: FOTO+VIDEO Un pod de autostradă s-a prăbușit în Italia. 11 persoane au murit

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te