Documentele au fost semnate de ministrul Fondurile Europene, Marcel Boloș.
Centrul de Refacerea și Recuperare pentru Veterani este primul din România şi cel mai mare din Europa de Est. Aici vor putea beneficia de servicii medicale toţi veteranii din teatrele de operații, împreună cu familiile lor, precum și văduvele și copiii celor căzuți în misiuni.
Până acum, militarii erau trimiși la recuperare în centre de profil din străinătate, ceea ce costa foarte mult.
„Dumnezeu ne iubește. Am primit banii pentru CRRV-AMVVD, în zi de sărbătoare!”, este mesajul președintelui Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, Marius Apostol.
„Ne-am lovit de atâtea obstacole, încât ne-am ambiționat mai tare să ne continuăm cu și mai mare responsabilitate, determinare și perseverență ceea ce ne-am propus. Astfel că, grație ultimlor demersuri întrepinse, a vizitei din partea Guvernului, a grupurilor de lucru de la Ministerul Apărării Naționale și Ministerului Fondurilor Europene, rezultatele mult așteptate au început să apară” a precizat Apostol.
Proiectul centrului medical dedicat tratării veteranilor este structurat pe două etape, iar prima etapă a acestuia presupune investirea în primul corp, care va avea cabinete specializate în traumatologie, ortopedie, neurologie, kinetoterapie, psiho-psihiatrie, medicină internă, cardiologie, imagistică, cu dotări medicale specifice.
Pentru toate acestea, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a semnat alocarea unei sume de 50 de milioane de euro, fiind cuprinși în bugetul fondurilor europene, urmând să fie demarate lucrările necesare de construcție, de dotare a centrului medical, precum și pentru cheltuielile de întreținere și susținere a salariilor viitoarelor locuri de muncă.