luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Guvernul vrea să amâne intrarea în vigoare a dublării alocațiilor

Data publicării: 14.01.2020 • 14:10 Data actualizării: 14.01.2020 • 14:10
Foto: Inquam Photos
Foto: Inquam Photos

După ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind dublarea alocațiilor pentru copii, Guvernul vrea să amâne intrarea în vigoare până în a doua jumătate a anului. Decizia ar urma să fie luată în următoarea ședință de Guvern, potrivit unor surse politice.

De altfel, premierul Ludovic Orban a anunțat acest lucru vineri, după întâlnirea de la Cotroceni cu șeful statului.

„Poziția preşedintelui este firească, a spus că intenția domniei sale este de a promulga legea. Sigur, noi suntem puși într-o situaţie în care, şi dacă am vrea, nu am putea majora alocațiile. Cel mai probabil soluția pe care o vom alege este aceea de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie”, a declarat vineri Ludovic Orban, potrivit Hotnews.

Guvernul are termen pentru a interveni de doar trei zile de la publicarea legii promulgate în Monitorul Oficial. Soluția prorogării se poate formaliza doar prin adoptarea unei ordonanțe de urgență.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră