Fost șef de post în cadrul IPJ Suceava, condamnat la aproape 5 ani de închisoare cu executare

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 28.10.2020 - 13:04
Foto: digi24.ro

Curtea de Apel Suceava a dispus condamnarea definitivă la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi alte infracţiuni în cazul unui fost agent de poliţie, alături de alţi patru inculpaţi care au primit pedepse cu suspendare pentru mai multe infracţiuni, a informat DGA.

SHARE

Este vorba despre un fost agent de poliţie, la data faptelor şef al unui post de poliţie din cadrul IPJ Suceava, condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu (nouă acte materiale), efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere şi neglijenţă în serviciu, la pedeapsa de patru ani şi două luni închisoare cu executare.

De asemenea, a fost condamnată la un an şi două luni de închisoare cu suspendare o persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană (cinci acte materiale).

Un alt inculpat a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (şapte acte materiale).

În aceeaşi cauză, administratorul unei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate exploatarea, debitarea şi comercializarea materialului lemnos, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două acte materiale), iar al cincilea inculpat a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals.

Dosarul a fost iniţiat ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor anticorupţie ai DGA Suceava, pe 28 aprilie 2016, sesizare înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În fapt, în cursul anului 2016, în calitate de poliţist la momentul respectiv, agentul de poliţie a desfăşurat, în mod repetat, activităţi comerciale cu material lemnos, obţinând venituri din această activitate, cu sprijinul unuia dintre inculpaţii fără calitate specială. De asemenea, în cursul anului 2016, acelaşi lucrător de poliţie a desfăşurat în mod continuu activităţi comerciale cu material lemnos, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Totodată, în perioada octombrie-decembrie 2016, poliţistul, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi a luat cunoştinţă în mod direct despre transportul pe drumurile publice de material lemnos fără documente de provenienţă, a înlesnit aceste transporturi prin coordonarea conducătorilor auto în perioade şi prin locuri menite să evite întâlnirea cu alte echipaje de poliţie, nu a luat măsuri de oprire, constatare a faptelor sau contravenţiilor, aplicare a sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege şi confiscare a materialului lemnos şi a vehiculului cu care acesta era transportat.

Din probele administrate, a rezultat că inculpatul, poliţist la data faptelor, a efectuat acte de vânzare-cumpărare în sumă totală de 29.834 lei. Ca urmare a activităţilor de urmărire penală, a fost identificată şi indisponibilizată cantitatea totală de 630 mc material lemnos care provine din activităţi ilicite desfăşurate de persoanele cercetate.

În temeiul ordonanţelor de delegare emise de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, poliţiştii anticorupţie din cadrul DGA Suceava au efectuat activităţi de procedură penală, la finalul cărora a fost dispusă trimiterea în judecată a inculpaţilor.

Pentru probarea faptelor, în cauză au fost efectuate inclusiv 13 percheziţii domiciliare, cu sprijinul efectivelor DGA - Serviciul Tehnic, cât şi din cadrul serviciilor judeţene anticorupţie din Botoşani, Iaşi, Bacău şi Neamţ.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te