Firma care se ocupă de anvelopări în Sectorul 5 intră în insolvență. Primăria nu reacționează

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 21.11.2019 - 16:56
Primarul Sectorului 5, Daniel Florea/Foto: Inquam Photos

Firma “de casă” a primarului PSD din sectorul 5, Daniel Florea, căreia i-au fost atribuite aproape toate lucrările de reabilitare termică din zona respectivă, a intrat in insolvență. Este extrem de posibil ca anvelopările promise să nu se mai realizeze, scrie wall-street.ro.

SHARE

De altfel, USR-PLUS acuză primarul PSD, precum și firma intrată în insolvență, Star Pro Center Intl SRL, că aceștia au început lucrările la doar 18 din 143 de blocuri anul acesta, și nici acelea nu au fost finalizate, potrivit Wall Street.

„Îl somăm pe primarul Florea să facă urgent publice situatiile de lucrări, facturile achitate, scadentarul de plăți aferente tuturor contractelor de anvelopare aflate în desfășurare. De asemenea, cerem direcțiilor de specialitate din primărie să ia toate măsurile pentru a apăra interesele și banii locuitorilor sectorului 5.

USR Sector 5 a atras atenția în repetate rânduri că lucrările de anvelopare vor avea probleme. Din păcate, am avut dreptate. Ramintim câteva cifre ale unei realități usturătoare:

DOAR 18 din 143 de blocuri au intrat în reabilitare anul acesta, și nici acelea finalizate și departe de finalizare. Membrii USR Sector 5 au fost pe teren și le-au verificat pe toate, au documentat fiecare bloc în parte. Star Pro Center INTL a avut anii anteriori profituri uriașe (45% în 2017 – 17,8 milioane lei, 49% in 2018 – 27,9 milioane lei), conform termene.ro.

Parte din contractele firmei au provenit de la sectorul 5. Această firma cu un singur angajat în 2017 și 9 angajați în 2018 a câștigat licitațiile pentru anvelopări, în valoare totală de 141 milioane lei.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te