Adolescenta căreia i-au fost replantate braţele, în urma accidentului de la Paşcani, a fost externată în cursul zilei de sâmbătă de la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
Ea a fost operată de şapte ori la spitalul din Iaşi, iar medicii spun că au realizat singura replantare a ambelor braţe raportată vreodată la nivelul Europei şi a doua din lume.
„La braţ cu Alexia în Noul An! Dragi prieteni, vă mulţumim tuturor pentru susţinerea extraordinară pe care ne-aţi oferit-o în ultimele două săptămâni, pentru gândurile voastre şi mesajele de încurajare şi apreciere! Suntem cu toţii fericiţi că azi Alexia, fetiţa căreia i-au fost replantate braţele a putut pleca acasă fericită la familia ei. După un număr de şapte intervenţii chirurgicale, cumulând mai bine de 50 de ore, echipa noastră a realizat singura replantare bilaterală de braţe raportată la nivelul Europei vreodată, şi a doua din lume”, a scris pe Facebook medicul Sidonia Susanu, medic primar de chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă şi coordonatorul secţiei de chirurgie plastică de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
Pe 17 decembrie, noaptea, un autocar cu 35 de persoane la bord s-a răsturnat, în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, 25 de persoane fiind transportate la spital. Cincisprezece dintre pasageri erau adolescenţi. Printre adolescenţii răniţi s-a aflat şi Alexia, care şi-a pierdut în accident ambele braţe.
Un accident grav
Un autocar cu 35 de artiști ai unui ansamblu folcloric s-a răsturnat lângă Pașcani. O adolescentă de 15 ani și-a pierdut ambele brațe. Așa a sunat știrea de acum 2 săptămâni. Medicii din Iași au reușit o minune: i-au salvat ambele membre.
Operația a fost un succes
„Din fericire, intervenţia chirurgicală până în acest moment a fost un succes. S-a reuşit replantarea celor două membre. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat. Fetiţa este detubată, respiră singură. Sperăm să aibă o evoluţie bună a copilului. Va fi nevoie ulterior de intervenţii chirurgicale de reconstrucţie şi de acoperire a defectelor cutanate ale membrului superior drept. Noi suntem convinşi să intervenţiile ulterioare vor fi cu reluarea funcţionalităţii ambelor membrelor superioare în proporţie de 85 la sută.
Va avea nevoie de un program intens de recuperare de kinetoterapie şi fizioterapie. Faptul că s-a intervenit foarte repede şi s-a putut revasculariza foarte repede, cât şi vârsta foarte tânără a pacientei ne încurajează să sperăm că evoluţia va fi foarte bună.”, a declarat doctor Sidonia Susanu, coordonator al Compartimentului de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă din cadrul spitalului.
Dr. Sidonia Susanu, coordonatorul Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul de copii “Sf. Maria” din Iaşi a relatat într-un interviu acordat News.ro ce înseamnă o intervenţie chirurgicală de o asemenea amploare precum cea făcută în cazul Alexiei Tudose, adolescenta care şi-a pierdut ambele braţe în urma unui accident produs la sfârşitul săptămânii trecute, la Paşcani, cum anume s-au desfăşurat lucrurile în sala de operaţie, unde echipa medicală a stat nu mai puţin de 20 de ore, dar şi ce au însemnat pentru dezvoltarea Secţiei de Chirurgie Plastică de la unitatea sanitară ultimii 12 ani, ani în care medicul primar de Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă a profesat în unitatea sanitară.
Citește și: VIDEO Imagini emoționante cu fetița căreia i-au fost reatașate brațele pierdute într-un accident