La începutul lui septembrie, un bărbat pe nume Iuri Garavski a luat legătura cu redacția rusă de la Deutsche Welle.
Bărbatul de 41 de ani trăiește ca solicitant de azil într-o regiune vorbitoare de limba germană din Alpi. Iuri a cerut ca numele țării să nu fie făcut public, din cauză că se teme că ar putea fi găsit de foștii săi camarazi din aparatul de securitate de la Minsk. Bărbatul a avut de spus, în calitate de martor participant direct la evenimente, o poveste extrem de gravă.
Garavski a fost militar într-o unitate din capitala Belarus, Minsk. Din rândurile acestei unități au fost recrutați în 1999 membrii trupei de intervenție rapidă SOBR. Garavski a făcut parte din noua forță de la bun început, fiind antrenat pentru lupta împotriva criminalității organizate la cel mai înalt nivel.
Pentru DW, el a relatat cum Dmitri Pavlicenko, pe atunci comandantul și întemeietorul SOBR, a selectat doar soldați aleși pe sprânceană. Prima lor misiune, în seara de 7 mai 1999, s-a terminat cu o infracțiune.
Un comando de asasini îl răpește pe fostul ministru de Interne
În plin centru al capitalei Minsk, trupele SOBR l-au răpit pe fostul ministru de Interne, Iuri Zaharenko, și l-au dus la un loc unde unitatea efectua exerciții militare. Acolo, șeful comandoului de asasini Pavlicenko l-ar fi împușcat, potrivit afirmațiilor martorului nostru complice.
Cadavrul ar fi fost dus apoi la crematoriul din cimitirul de nord din Minsk. Zaharenko se desprinsese de președintele Lukașenko și urmărea împreună cu alte forțe critice la adresa guvernului debarcarea șefului statului.
Lukașenko își extinsese atribuțiile prin două referendumuri controversate. El guvernează și în ziua de azi, nestingherit de Parlament. Belarus este considerată ultima dictatură din Europa.
Pe 16 septembrie 1999, al doilea caz: unitatea SOBR, din nou în civil, i-a răpit pe Viktor Gonciar, fost șef al comisiei electorale centrale, și pe Anatoli Krassovski, om de afaceri susținător al opoziției.
Martorul complice povestește că aceștia au fost transportați la baza militară Begoml, unde au fost executați în pădure și aruncați în morminte săpate deja dinainte.
Comenzi de crimă doar verbale
Gruparea SOBR a fost comandată în ambele cazuri de crimă de ofițerul Pavlicenko, după cum spune martorul complice Garavski: „Nu există ordine scrise, înregistrări video sau vreun protocol al incidentelor, nimic de acest fel. Totul a fost doar verbal."
Garavski a arătat DW copii ale unor documente care ar dovedi informațiile despre persoana sa. Echipa de investigație a DW a verificat în trei țări afirmațiile sale și s-a decis până la urmă să le facă publice.
Totuși, rămân fără răspuns întrebările privind motivația martorului complice. De ce face publice Iuri Garavski aceste informații tocmai acum? De ce nu s-a adresat anterior unei instituții media sau unei organizații internaționale?
Ce a făcut el în perioada dintre părăsirea serviciului militar activ și refugierea în țara central-europeană unde a depus cerere de azil? Garavski evită unele întrebări, dar este clar că deține informații detaliate, obținute prin participare directă, privind incidentele descrise.
În orice caz, substanța relatărilor sale se potrivește cu concluziile anchetatorului special al Consiliului Europei Christos Pourgourides, care a prezentat rezultatele investigației sale privind dispariția liderilor opoziției de la Minsk deja în 2004.
Pourgourides era deputat în Adunarea Generală a Consiliului din partea conservatorilor ciprioți. De profesie avocat al apărării, el a descris unitatea specială SOBR drept "un escadron al morții, condus de Pavlicenko" și a afirmat că dispariția politicienilor a fost rezultatul unei "conspirații".
În interviul pentru DW, Pourgourides merge și mai departe: „Este imposibil ca aceste răpiri și crime să fi avut loc fără aprobare, să ne exprimăm moderat, de la funcționari de stat foarte înalți. Și când spun asta, mă gândesc la președintele din Belarus."
Încă de pe atunci, observatorii internaționali și organizațiile pentru drepturile omului l-au suspectat pe președintele Alexander Lukașenko că s-ar fi aflat în spatele dispariției liderilor opoziției. Martorul complice Garavski nu s-a exprimat deloc cu privire la lanțul de comandă.
El a declarat pentru DW că ar fi fost însă convins atunci că Lukașenko ar fi jucat un rol în aceste crime: „Cred că știa."
Familiile victimelor nu cred în regretele criminalilor
Sentimente de vinovăție și regret ar fi avut abia mai târziu, explică Garavski: „Undeva în adâncuri se ivesc întrebări, dar când un tânăr soldat primește o comandă, el fie este parte a sistemului, fie nu este. Adică mi-a fost clar că trebuie să particip până la capăt."
Președintele și dictatorul Alexander Lukașenko a știut de crimele de stat din 1999?
Garavski a transmis prin intermediul Deutsche Welle scuze familiilor victimelor, care trăiesc acum în mare parte în exil în SUA, Olanda și Germania: „Regret profund că am participat la asasinarea lor. Celelalte aspecte depind de ei și de justiția din Belarus."
Jelena Zaharenko, fiica cea mare a fostului ministru de Interne, trăiește în exil la Münster. Ea a aflat de la Deutsche Welle despre martorul complice și despre detaliile privind moartea tatălui ei. Este sceptică în ceea ce-l privește pe Garavski: „Nu se poate să se fi trezit conștiința lui brusc, tocmai acum. Ori ai conștiință, ori nu ai și nu o să ai niciodată."
Dar și Jelena Zaharenko știe că „nu este vorba doar despre el, ci despre întregul sistem din spatele lui."
Impuls pentru elucidarea acestor asasinate de stat
Politiciana ecologistă germană Margarete Bause, membră în comisia pentru drepturile omului din Bundestag, a declarat pentru DW: „Nu trebuie să uităm că acuzațiile grave, privind implicarea personală în aceste crime a președintelui Lukașenko, nu au fost clarificate până în ziua de azi.
Guvernul german și UE nu au voie să treacă acest aspect cu vederea, trebuie să ceară elucidarea crimelor. Trebuie să facă tot ce pot pentru a-i trage la răspundere pe vinovați."
Apariția martorului complice poate impulsiona eforturile de lămurire amplă a acestor crime de stat din urmă cu 20 de ani.
