”În cursul zilei de astăzi, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, în temeiul art. 292 din Codul de procedură penală, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, în cauza privind un membru al Senatului României care a participat la mai multe întâlniri oficiale și private ulterior intrării în contact cu o persoană infectată cu virusul Covid-19”, a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă..
În perioada 17 – 19 februarie, Vergil Chiţac a participat la o reuniune NATO la Bruxelles, iar pe 6 martie Secretariatul general al Adunării NATO a emis un document, în care participanţii erau anunţaţi că unul dintre membrii delegaţiei franceze a fost depistat pozitiv cu COVID-19.
Pe 9 martie, Vergil Chiţac a luat parte la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, unde au fost prezenţi aproximativ 100 de liberali, inclusiv premierul Ludovic Orban.
Chiţac susţine că a aflat de documentul emis de NATO la data de 9 martie, iar în aceeaşi zi a contactat un medic, care i-a spus să stea liniştit dacă nu are simptome.
Ulterior, Vergil Chiţac şi alţi trei participanţi la şedinţa BPN au fost testaţi pozitiv cu coronavirus, şi anume deputatul Lucian Heiuş, primarul Devei, Florin Oancea, şi administratorul public al oraşului, Adrian David Nicolae.
De asemenea, premierul Ludovic Orban a anunţat că va sta 14 zile în izolare, chiar dacă rezultatul testului pe care l-a făcut a ieşit negativ. Vergil Chiţac se află internat în prezent la Secţia Terapie Intensivă din Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.