Organizarea testării a peste 10.000 de bucureșteni în spațiile mai multor unități școlare din București era în plină desfășurare de câteva săptămâni până când, luni, primarul Gabriela Firea, care se afla la coordonarea acțiunii, s-a răzgândit brusc, acuzând „atâta răutate”.
Proiectul
Este vorba despre un proiect inițiat de Institutul „Matei Balș”, prin care urmează a fi testați 10.500 de bucureșteni. Așa cum arată documentele privind organizarea acestei testări, în care sunt implicate, în baza unui protocol, Primăria Capitalei și primăriile de sector, screeningul urma să se desfășoare în mai multe unități de învățământ din București, folosindu-se, în cazul unora, cabinetele medicale ale școlilor respective.
Dacă în aceste situații se precizează „Cabinet 1” sau „Cabinet 2” (cum este în cazul Școlii gimnaziale Nr. 195, din Sectorul 3), în alte cazuri se menționează „parter” (Școala gimnazială 309, Sector 6) sau „Etaj 1” (Școala Gimnazială Nr. 156, Sector 6).
Taberele
După săptămâni de tensiuni între Primăria Generală, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și primăriile de sector, pe de o parte, și unitățile de învățământ și Inspectoratul Școlar General București, pe de altă parte, primarul Gabriela Firea a anunțat, luni dimineață, pe pagina sa de Facebook, că renunță la ideea screeningului COVID-19 programat în mai multe unități școlare din București, acuzând „atâta răutate” și subliniind că „oricum, virusul poate fi adus în școli de oricine, nu doar de testații lui Firea”.
Precizările făcute de Gabriela Firea au venit luni, în jurul orei 11.00, la puțin timp după ce Newsweek România a contactat-o telefinic, în aceeași dimineață, pe primărița Capitalei, informând-o, și printr-un SMS, că dorim să purtăm o discuție referitoare la situația din școli. Gabriela Firea nu a răspuns, însă, acestui dialog.
Fiind în posesia mai multor documente legate de încercarea de testare pentru depistarea COVID-19, un screening care viza peste 10.000 de bucureșteni și care ar fi urmat să aibă loc în mai multe școli din Capitală, Newsweek România vă prezintă scurta istorie a acestei povești care a reușit să încingă spiritele în rândul părinților și al profeosorilor, iar unii politicieni au găsit un nou prilej de autovictimizare.
Documentele
Conform unei adrese trimise de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, semnată de directorul medical dr. Turkes Ablachim și de directorul general, dr. Adriana Cârlan, către Primăria Sectorului 6, condusă de Gabriel Mutu, informare în care se precizează că documentul este trimis și „spre știința Primarului General Gabriela Firea”, testarea putea fi programată până la data de 31 mai 2020, motivându-se că, începând cu data de 2 iunie 2020, urmează să înceapă activitatea didactică a elevilor din anii terminali.
„Revenim la adresa din 12.05.2020 prin care vă solicităm sprijinul în realizarea unui screening sistematic pentru stabilirea gradului de circulație al SARS-COV-2 la nivelul populației din București, cu precizarea că activitatea centrelor de testare din sectorul dumneavoastră se poate desfășura până la data de 31.05.2020 inclusiv, întrucât din data de 02.06.2020 va fi reluată activitatea didactică pentru elevii terminali. De asemenea, estimăm că realizarea studiului se poate realiza în aproximativ 7 zile”, se precizează în adresa din 13 mai 2020, dintre instituțiile mai sus menționate.
În data de 12.05.2020, Consiliul General al Municipiului București – Administrarea Spitalelor și Serviciilor Medicale București a trimis către primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, cu știință spre Primarul General, Gabriela Firea, următoarea adresă:
„Primăria Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, va asigura următoarele:
- Organizarea activității de call center, programarea persoanelor selectate și completarea chestionarelor on-line;
- Testarea de către personalul medical angajat în rețeaua școlară din cadrul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București a persoanelor selectate, în intervalul orar 08.00 – 20.00. - Completarea chestionarelor, în cadrul cabinetelor unde are loc testarea;
- Termometrele no-touch pentru realizarea triajului.
Având în vedere protocolul nr. 1690/27.03.2020 privind realizarea unui screening sistematic pentru stabilirea nivelului de circulație al SARS-COV-2 la nivelul populației din București (...) vă rugăm ca, în calitate de parteneri în protocolul mai sus menționat, să ne sprijiniți cu următoarele:
- Permiterea accesului în unitățile de învățământ din anexă, atât pentru personalul medical care va realiza testarea, cât și pentru persoanele care vor fi programate pentru testare. În acest sens, ar fi recomandabilă utilizarea unei căi de acces și a unei căi de ieșire.
- Asigurarea de mobilier la intrarea/holul instituției de învățământ (două mese și două scaunde/băncuțe) în vederea realizării triajului.
- Punerea la dispoziție și asigurarea accesului la internet, laptop, calculator, multifuncțională, dacă va fi necesar.
- Asigurarea personalului de curățenie care va realiza măsurile de igienizare a cabinetului medical, precum și a spațiilor fecventate de persoanele selectate pemntru testare.
- Asigurarea de către Poliția Locală a pazei la unitățile de învățământ, precum și asigurarea transportului chestionarelor de la centrul Call-Center către unitățile de învățământ din anexă”.
Unitățile de învățământ din Sectorul 6, care erau luate în calcul pentru a fi transformate în centre de testare COVID-19:
Liceul Teoretic „Marin Preda”
Școala Gimnazială Nr. 156
Școala Gimnazială Nr. 309
Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”
Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”
Școala Gimnazială Nr. 311
Școala Gimnazială Nr. 206
Colegiul Național Grigore Moisil
Unitățile Școlare din Sectorul 3 care erau luate în calcul pentru a fi transformate în centre de testare COVID-19:
Școala Gimnazială Nr. 195 Cabinet 1
Școala Gimnazială Cabinet 2
Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”
Școala Gimnazială „Leonardo da Vinci”
Școala Gimnazială Nr. 55
Colegiul Național „Matei Basarab”
Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”
Școala Gimnazială Nr. 54 (rezervă).
Părinții: „Să nu se intre cu el în școli”
Problema testării populației folosindu-se spațiile unor școli din București a alertat mai mulți părinți, care spun că este o situație care le-ar putea afecta sănătatea copiilor, elevi în anii terminali, care se vor întoarce la școală din 2 iunie, pentru pregătiri înaintea Examenului de Capacitate sau a Bacalaureatului.
„Programul este bun, dar să nu se intre cu el în școli. Deja sunt foarte mari probleme referitoare la organizarea celor două examene – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – și ne trebuie un factor de stres în plus. Ne dorim să se renunțe la această idee.
În această dimineață, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți București va face demersuri prin care solicităm renunțarea la aceste școli”, a declarat, pentru Newsweek România, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.
Declarația lui Iulian Cristache a fost făcută, luni dimineață, cu puțin timp înainte de decizia anunțată de primarul Gabriela Firea.
Inspectoratul Școlar București: „Ar fi bine să nu periclităm spațiile școlare”
Tot luni dimineață și tot înainte ca primarul Capitalei să revină asupra deciziei privind școlile, Marina Manea, inspector școlar general adjunct în București, preciza, pentru Newsweek România:
„Acum două săptămâni, am aflat despre intenția Primăriei Generale de a organiza acest screening, prin intermediul unor directori de școli din Sectorul 5. Acești directori nu primiseră, însă, nimic scris. Noi, Inspectoratul General Școlar București, nu am primit nicio informare de la Primăria București. Pentru că nimeni nu primise nimic scris, am zis că poate e doar o intenție.
Săptămâna trecută, la sfârșit, directorii din șase unități școlare din Sectorul 3 și din Sectorul 6 au fost notificați în scris. Acești directori au sunat la noi, la Inspectorat, pentru a întreba ce să facă. Nouă, însă, ne depășește competența, pentru că noi ne ocupăm cu educația, nu cu sănătatea, astfel că vom cere un punct de vedere Ministerului Sănătății.
Inițiativa este lăudabilă, de a face această testare. Tot ce am spus noi este că ar fi bine să nu periclităm spațiile școlare și personalul de îngrijire. Însă, repet, asta este părerea noastră de profesori, nu de medici, tocmai de aceea vom cere punct de vedere din partea Ministerului Sănătății”.
Primarul Mutu: „Nu este niciun fel de problemă”
Tot luni dimineață, cu puțin înainte de anunțul făcut de Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook, Newsweek România l-a contactat pe Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6, pentru a discuta despre felul în care se plănuia organizarea screeningului COVID-19 inclusiv în spațiile mai multor școli din sectorul condus de acesta.
Gabriel Mutu a precizat că, deși se pregătea o igienizare a școlilor și asigura că nu ar fi niciun pericol pentru elevi, la nivelul Sectorului 6 se lua în calcul varianta renunțării la școli, mai ales pe fondul îngrijorărilor părinților.
„Nu este niciun fel de problemă, normal că se face dezinfectarea spațiilor care vor fi alocate acestor activități de screening. Cel puțin la nivelul Sectorului 6, încercăm să mutăm această activitate în centrele de zi sau în spațiile unde își desfășoară activitatea cluburile seniorilor. Încercăm să le mutăm din aceste școli, dar dacă nu vom putea și vom face acest screening în școli, cu siguranță vom face testarea spațiilor și, oricum, procedura este foarte clară. În momentul în care se identifică o persoană pozitivă, echipele fac dezinfectarea spațiilor respective. Nu există niciun fel de risc”, a declarat primarul Gabriel Mutu.
Gabriela Firea: „Proiectul a fost blocat din cinism și invidie”
În anunțul făcut luni, Gabriela Firea s-a plâns că proiectele îi sunt blocate „din cinism și invidie”:
„În scurt timp, va incepe testarea extinsa a persoanelor fara simptome din Bucuresti. In total, peste 20 000 de teste in prima etapa. Pentru testarea voluntara a 11 000 de bucuresteni, cu teste de tip antigen normale, nu rapide ce pot da erori, care se analizeaza in aparatele PCR, avem deja incheiate parteneriate cu laboratoare acreditate. IT-istii nostri lucreaza la platforma unde se vor face inscrierile pentru testare.
In privinta celor 10.500 de bucuresteni cuprinsi in esantionul elaborat de INSP, pentru testarea de anticorpi, din cadrul studiului stiintific care va arata gradul de contaminare a comunitatii din Capitala, circulatia virusului si procentul de imunizare pe cale naturala a populatiei, cu siguranta vom gasi modalitatile optime pentru demararea si finalizarea in cele mai bune conditii a acestui proiect atat de necesar, preluat din practica tarilor civilizate si care au luptat real cu virusul nou.
Acest proiect a fost blocat doar pentru ca l-am propus eu. Din cinism si invidie. Ce se poate cu succes in intreaga lume, la noi este blocat. Am schimbat de cateva ori locatiile pentru testare. Fapt inimaginabil dar real! Este un proiect necesar sanatatii populatiei.
Am renuntat si la ideea testarii in cabinetele de medicina scolara, pe care ne angajasem sa le dezinfectam. Oricum, virusul poate fi adus in scoli de oricine, nu doar de “testatii lui Firea”. Atata rautate nu am vazut!”
Ciucu: „Noi nu am testat nici măcar conducatorii de autobuze STB”
Liberalul Ciprian Ciucu, fost consilier general, în prezent președinte al Agenției Funcționarilor Publici, critica, luni dimineață, intenția primarului general și al primarilor de sectoare de a organiza în școli testarea pentru depistarea COVID-19 a mii de bucureșteni.
„Gabriela Firea și primarii de sectoare vor să aducă 10.500 de bucureșteni în cca. 45 de școli (școli, da?!) din București pentru testare covid19. Ultima zi de testare va fi cu doar 2 zile înainte de redeschiderea școlilor. Deci, in loc ca școlile să fie dezinfectate si pregătite pentru primirea elevilor, ea îi dă înainte cu acea testare inutilă, nesocotind protocoalele și procedurile Ministerului Sănătății și bunul-simț. Iar noi nu am testat nici măcar conducatorii de autobuze STB...”, a scris Ciucu, pe pagina sa de Facebook.