Potrivit legii, actele care se trimit spre publicare ajung la secretariatul general al Camerei Deputaților, iar acesta trebuie să le trimită spre publicare în Monitorul Oficial.
Președintele Klaus Iohannis, a avertizat vineri seara că întârzierea publicării în Monitorul Oficial a decretului și împiedicarea producerii efectelor acestui act ”are grave consecințe și atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate”.
Iohannis a anunțat, vineri la prânz, că a respins în cadrul ședinței CSAT propunerile ministrului apărării, Gabriel Leș, la șefia Statului General Major al Armatei și că a prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă. Generalul Dumitru Scarlat (53 de ani) a fost propus de ministru, însă a fost respins de șeful statului.
”Această propunere nu respectă rigorile legii. CSAT nu a aprobat solicitarea ministrului apărării, o situație foarte neplăcută, care arată odată în plus, dacă ar fi fost nevoie, că PSD nu este capabil să gestioneze problemele mari ale țării. În situația în care am ajuns, practic nu există o propunere valabilă pentru persoana care va prelua funcția de șef al Statului major al Armatei. Deci nu există o propunere pentru șeful Armatei. Mandatul generalului Nicolae Ciucă se termină pe 31 decembrie. România nu poate să rămână fără șef al Armatei. Această situație generată de incompetența PSD trebuie rezolvată.”, a declarat Klaus Iohannis la finalul ședinței CSAT.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la guvern, că președintele Klaus Iohannis nu are atribuția de a prelungi mandatului șefului statului major, ci că potrivit legii atât numirea, cât și prelungirea mandatului se face numai la propunerea ministrului apărării cu avizul primului ministru.
Citește și: PSD a încercat să schimbe șeful Statului Major al Armatei printr-o ilegalitate