luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Curtea Constituţională s-a mișcat în timp record împotriva OUG ce instituie starea de alertă

Data publicării: 14.05.2020 • 20:39 Data actualizării: 14.05.2020 • 20:39

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat în timp record motivarea în cazul Ordonanței de Urgență a Guvernului, ce urmează să instituie starea de alertă.

CCR decide să aplice o interpretare a dispoziţiilor articolului 4 din Ordonanţa care reglementează starea de alertă, în sensul că „acestea sunt constituţionale numai dacă acţiunile şi măsurile dispuse nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi”.

CCR notează în motivarea deciziei prin care a admis sesizarea Avocatului Poporului asupra articolului 4 din OUG 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă că, „în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că atunci când textul de lege supus controlului, prin redactarea sa contradictorie, dă posibilitatea unor interpretări diferite şi doar una dintre aceste interpretări este conformă Constituţiei, în vederea asigurării supremaţiei Legii fundamentale, se impune intervenţia instanţei constituţionale în sensul înlăturării oricărei posibile interpretări a legii care este de natură să nesocotească dispoziţiile constituţionale.”

Prin urmare, Curtea Constituţională va da dispoziţiilor criticate acea interpretare care asigură conformitatea lor cu normele constituţionale, respectiv cu norma adoptată în urma revizuirii Constituţiei din anul 2003, prin care se stabileşte „interdicţia legiuitorului delegat de a afecta prin ordonanţe de urgenţă drepturi şi libertăţi fundamentale, şi va constata că dispoziţiile art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 21/2004 sunt constituţionale numai în măsura în care acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi fundamentale”, după cum se precizează în document, conform Agerpres.

De asemenea, judecătorii CCR arată că legiuitorul delegat nu poate delega la rândul său unei autorităţi/entităţi administrative ceea ce el însuşi nu deţine în competenţă.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră