Cum va fi vremea de Revelion

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 26.12.2022 - 17:02
Revelion în București. FOTO: Inquam Photos - Octav Ganea

De Revelion, temperaturile vor fi mai ridicate decât valorile termice normale ale perioadei, iar cerul va fi mai mult noros, potrivit Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), citată de Agerpres.

SHARE

„În noaptea de Revelion, în ţară, cerul va fi parţial noros şi trecător se vor înregistra precipitaţii slabe, mai ales ninsori la munte în Transilvania şi nordul Moldovei, şi mixte izolat în rest. Nu este exclus ca pe suprafeţe foarte mici să se formeze polei sau gheţuş, temperaturile fiind negative şi cuprinse între 9 grade, în estul Transilvaniei, şi doar un grad Celsius, în dealurile Banatului. De asemenea, în noaptea de Revelion, poate să apară pe suprafeţe mici ceaţa, cel mai probabil în partea de sud şi de est a ţării. În Capitală, vom avea o noapte cu un cer parţial acoperit de nori şi o temperatură minimă de între minus 3 şi minus 2 grade şi condiţii ca vizibilitatea să scadă puţin, mai ales spre dimineaţă", a spus meteorologul Meda Andrei, din cadrul ANM. 

În ceea ce priveşte prima zi a anului 2019, meteorologul ANM a menţionat că norii vor continua să fie prezenţi în majoritatea regiunilor, iar vântul se va intensifica în special în zonele montane, la altitudini mari.

„În ziua de 1 ianuarie, la nivel naţional vom avea temperaturi normale pentru data din calendar, cu maxime cuprinse între minus 3 şi 5 grade Celsius. În noaptea de 1 spre 2 ianuarie minimele se vor situa între minus 7 şi 2 grade Celsius. Mai mulţi nori şi precipitaţii în vest, centru şi nord, precum şi la munte, dar acestea vor apărea mai degrabă seara şi în cursul nopţii. Pe timpul zilei, precipitaţiile vor fi doar izolate. În rest, vor fi când nori, când soare şi doar izolat, posibil, precipitaţii mixte. Încet, încet vântul se va intensifica la început la munte, la altitudini mari, iar în a doua parte a intervalului în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, pe arii restrânse şi la cote mult mai reduse în zonele mai joase de relief cu precădere în cele din nord-vest. În Bucureşti, în prima zi a anului 2019, vor fi înnorări, iar vântul nu va depăşi nivelul de moderat, de 30 - 35 km/h. Temperatura maximă va fi în jurul a 2 grade Celsius, în timp ce, în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, valorile termice vor deveni negative, până la minus 4 grade, dimineaţa", a spus Meda Andrei.

Prognoza de specialitate relevă, totodată, că, pe data de 2 ianuarie, probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor, în special mixte, va fi mai ridicată în zone din vestul, nordul şi centrul ţării.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te